Natalia Gavrilița, despre cererea regiunii transnistrene de a i se declara independența: „Aceste solicitări sunt de 30 de ani”

7 martie 2022, 15:23 Politică 438
Pirm-ministra Natalia Gavrilița.  Sursa: gov.md

Prim-ministra Natalia Gavrilița a venit cu o reacție, în cadrum conferinței de presă de astăzi, 7 martie, la cerințele regiunii transnistrene de a i se recunoaște independența de către comunitatea internațională, urmare a semnării cererii de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană (UE), subliind că astfel de declarații din partea Tirapolului au fost făcute și atunci când țara a aderat la Consiliul Europei și a semnat Acordul de Asociere cu UE. Mai mult, șefa Executivului a precizat că țara trebuie să aibă un parcurs european clar.

„Aceste solicitări sunt de 30 de ani. Aceste declarații au fost făcute atunci, când R. Moldova a semnat aderarea la anumite foruri internaționale, cum ar fi Consiliul Europei sau a semnat Acordul de Asociere cu UE. Important este că acele mecanisme de negociere care există sunt funcționale și mergem pe aceste mecanisme așa cum am făcut-o anterior. R. Moldova trebuie să aibă un parcurs european clar. Suntem pregătiți să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv național fundamental. Cetățenii au ales această opțiune. Ei văd viitorul țării noastre în UE”, a declarat Natalia Gavrilița.

La 4 martie, așa-zisul Departament de Externe de la Tiraspol cere Republicii Moldova „rezolvarea definitivă” a conflictului transnistrean și semnarea unui acord-interstatal dintre Chișinău și Tiraspol.

Tot la 4 martie, cererea Republicii Molova de aderare la Uniunea Europeană a fost prezentată la Bruxelles.

Amintim că, președinta Republicii Moldova Maia Sandu a semnat, joi, 3 martie, alături de prim-ministra Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului, Igor Grosu, cererea oficială de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Alina
publicat de:
Alina Baran
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media