LIVE TEXT/ O lună de zile de când Ucraina rezistă invaziei Rusiei pe teritoriul său. Numărul morților civili în Ucraina depășește 1.000, potrivit ONU

24 martie 2022, 07:00 Ucraina 538
Război în Ucraina.  Sursa: Replica Media

Acum o lună, la 24 februarie, Rusia a invadat Ucraina sub pretextul unei „operațiuni militare speciale de denazificare și demilitarizare” a statului vecin. În toată această perioadă, statul ucrainean împreună cu cetățenii săi și-au apărat și își apără eroic în continuare teritoriul consfințit în Constituția Ucrainei. Totuși, pierderile sunt enorme, atât umane, cât și materiale. În timp ce Kremlinul susține că Vladimir Putin nu și-a atins încă niciun obiectiv militar în Ucraina, armata rusă a provocat distrugeri și crize umanitare în mai multe localități ale statului vecin, situația agravându-se din ce în ce mai mult în Mariupol și Herson.

Mai mult, 23 de zile în urmă au avut loc primele negocieri dintre Ucraina și Rusia cu scopul de a găsi o cale de încetare a focului, însă acestea se desfășoară destul de greu, pentru că Ucraina are poziție fermă în cadrul acestora. În tot acest timp, comunitatea internațională a introdus o serie de sancțiuni economice dure Rusiei, inclusiv oligarhilor ruși prin înghețarea activelor. Drept răspuns, Federația Rusă a declarat că statele „neprietenoase” ale ei vor achita în ruble plata pentru achiziționarea gazului rusesc.

UPDATE 20:38. Procesul negocierilor ruso-ucrainene se desfășoară în continuare în format online, iar dialogul începe să prindă contur, însă nu se știe când se va ajunge la o „concretă contructivitate”, a spus, consilierul principal al președintelui ucrainean, Vladimir Zelenskiy, în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8. Totuși, negocierile sunt în constinuare dificile, iar ceastă situație este creată, potrivit lui Mihail Podoleak, din cauza că Rusia nu conștientizează, în primul rând, situația în care se află însăși Federația Rusă.

UPDATE 17:28. Cel puţin şase civili au fost ucişi şi alţi 15 răniţi într-un bombardament rus la Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunţat guvernatorul regiunii.

„Potrivit datelor preliminare, şase civili au fost ucişi şi alţi 15 răniţi şi spitalizaţi”, a scris Oleg Sinegubov pe Telegram.

UPDATE 16:27. Numărul morților civili în Ucraina a depășit 1.000 de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, a declarat joi Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, avertizând că „cifrele reale sunt considerabil mai mari”. „Majoritatea victimelor civile înregistrate au fost cauzate de folosirea armelor explozive cu o zonă largă de impact, inclusiv bombardamente de artilerie grea și sisteme de rachete cu lansare multiplă, precum și rachete și lovituri aeriene”, potrivit OHCHR.


UPDATE 16:10. Președintele american Joe Biden se întâlnește cu G7 pentru a discuta despre noi sancțiuni și alte acțiuni de pedepsire a Rusiei pentru invadarea Ucrainei, scrie CNN.


UPDATE 16:08. Liderii NATO vor trimite 40.000 de soldați pe flancul estic, împreună cu mijloace aeriene și navale, sub comanda directă a NATO, susținută de dislocarea națională a Aliaților, precum și se vor înființa patru grupuri de luptă multinaționale suplimentare în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia, se arată în declarația adoptată la încheierea summitului.

„Noi, șefii de stat și de guvern ai celor 30 de aliați NATO, ne-am întâlnit astăzi pentru a aborda agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, cea mai gravă amenințare la adresa securității euro-atlantice din ultimele decenii. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a spulberat pacea în Europa și provoacă suferințe și distrugeri umane enorme”, se arată în declarația adoptată la finalul summitului NATO.


UPDATE 16:00. Șeful administrației regionale din Harkov, Oleg Sinegubov a dezmințit categoric faptul că orașul Izium, un loc strategic din estul Ucrainei ar fi fost cucerit de trupele ruse.


UPDATE 15:24. Primarul orașului Herson, ocupat de ruși, Igor Kolihaev, a postat pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii cu un steag imens al Ucrainei amplasat pe clădirea primăriei, potrivit CNN. Forțele ruse sunt în mod normal staționate la primărie, dar nu par să fi intervenit.


UPDATE 14:41. Statele Unite intenționează să accepte până la 100.000 de refugiați care fug de războiul din Ucraina, potrivit CNN. Peste 3,6 milioane de persoane au fugit acum din Ucraina, potrivit ultimei actualizări din partea Agenției ONU pentru Refugiați.


UPDATE 14:05. Imagini noi cu nava rusească Orsk, cuprinsă de flăcări în portul din Berdyansk.


UPDATE 13:47. Mai mult de jumătate din totalul copiilor din Ucraina au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele pentru a evita lipsa de siguranţă şi luptele armate declanşate după invazia rusă din 24 februarie, au anunţat joi reprezentanţii UNICEF, informează AFP. „O lună de război în Ucraina a cauzat strămutarea a 4,3 milioane de copii, reprezentând mai mult de jumătate din populaţia minoră din ţară, estimată la 7,5 milioane de persoane", a precizat UNICEF într-un comunicat, preluat de Agerpres.


UPDATE 13:43. După ce a dispărut 13 zile din spațiul media, ministrul rus al Apărării a fost prezentat astăzi în timpul reuniunii Consiliului Suprem de Apărare al Federației Ruse. Cel puțin, așa apare în imaginile publicate de presa apropiată de Kremlin. Înregistrarea video însă, este fără sunet și Șoigu apare în ecran imediat cum camera este întreptată spre ecran.



UPDATE 13:28. Ministerul francez de Externe a promis 500.000 de euro - finanțare Curții Penale Internaționale (CPI) pentru a sprijini ancheta crimelor comise în Ucraina, a anunțat miercuri într-un comunicat. Franța va pune la dispoziție și magistrați, anchetatori și experți, „pentru a se asigura că procurorul își poate conduce ancheta în cele mai bune condiții posibile”.


UPDATE 13:16. Preşedintele ucrainean, Vladimir Zelenskiy, s-a adresat, prin videoconferinţă, liderilor ţărilor din NATO care s-au reunit, joi, 24 martie, la Bruxelles pentru un summit extraordinar dedicat invadării Ucrainei de către Federația Rusă. Liderul ucrainean a cerut ajutor pentru a pune capăt invaziei ruse, inclusiv interzicerea spaţiului aerian, furnizarea Ucrainei a unor mijloace puternice de apărare aeriană şi aviaţie.


UPDATE 12:41. Polonia a blocat conturile bancare ale ambasadei Federației Ruse. Ambasadorul Serghei Andreev, a declarat ca acest lucru s-a întâmplat pentru ca polonezii i-au acuzat de „finanțare a terorismului”, scrie The Guardian.


UPDATE 12:33. Dmitri Peskov a negat faptul că ministrul rus al Apărării, dispărut din spațiul public de 13 zile, ar avea probleme medicale. „Acum, nu este vremea pentru apariții mediatice”, a comentat scurt purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.


UPDATE 11:55. Marea Britanie anunță că a adăugat 59 de noi companii și persoane fizice din Rusia și Belarus în lista de sancțiuni. Astfel, indezirabili au devenit bancherii Gherman Gref (Sberbank), Oleg Tinkoff (Tinkoff Bank), Evgheni Șvidler, partenerul de afaceri al lui Roman Abramovici, presupusa fiică a lui Serghei Lavrov și alți demnitari sau oficiali ruși și belaruși. De asemenea, au devenit interzise băncile Gazprombank, Rosselhozbank și Alfa-Bank, companiile Rovkomflot, Rushidro, Alrosa și o serie de companii care produc armament. Din Belarus, în lista de sancțiuni au ajuns banca „Dabrabît”, „Belbusinessleasing”, „Minotor-Service”, Compania Aeriană „Transaviaexport”, „Belinvest-ingineering”, „KB Radar”.


UPDATE 11:44. Polonia a blocat toate conturile Ambasadei ruse din Varșovia. Polonezii spun că este o măsură obișnuită și face parte din măsurile întreprinse de stat care prevăd interzicerea finanțării terorismului.


UPDATE 11:39. Federația Rusă a decis să expulzeze diplomaţi americani în replică la expulzarea de către SUA a 12 membri ai misiunii diplomatice ruse la ONU. Un anunț în acest sens a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova. „La 23 martie, o notă cu lista diplomaţilor americani declaraţi personae non gratae a fost remisă responsabilului misiunii diplomatice americane care a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse”, a comunicat instituţia.


UPDATE 11:15. Președintele României Klaus Iohannis, înainte de Summitul NATO de la Bruxelles: „Nu sunt justificate îngrijorările legate de țara noastră, România e în siguranță, e apărată de cea mai mare alianță, dar nici îngrijiorările legate de Republica Moldova nu au justificare. Nu sunt nicun fel de date că Republica Moldova ar fi ținta vreunui atac sau că ar fi planificată o acțiune care privește Moldova”.


UPDATE 10:57. Sistemul de plăți Western Union oprește transferurile de bani în Federația Rusă din 24 martie. Compania anunță că va efectua doar transferuri transfrontaliere.


UPDATE 10:50. Igor Konasenkov, colonelul purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării a anunțat că trupele ruse de ocupație au reușit să preia controlul total al orașului Izium. Este vorba despre un punct strategic aflat la mijlocul distanței între Harkov și Donețk și care permite un avantaj important trupelor ruse. Ucraina nu a confirmat însă acest lucru, iar autoritățile locale din Izium susțin că încă se duc lupte în oraș.


UPDATE 10:48. Invadatorii ruși au tras în 566 de instituții de învățământ de pe teritoriul Ucraina. 73 dintre ele au fost complet distruse și nu pot fi restaurate, potrivit ministrului Educației și Științei, Serghei Shkarlet. „Agresorul susține că lovește exclusiv în unitățile militare ale țării noastre. Dar noi am adunat numeroase fapte și argumente care infirmă această afirmație: agresorul rus distruge case, grădinițe, școli și universități”, a spus Shkarlet.


UPDATE 10:31. Autoritatea de reglementare a mass-media din Rusia Roskomnadzor a restricţionat miercuri accesul la serviciul online News.Google, acuzat că oferă acces la informaţii false despre ofensiva Rusiei în Ucraina, transmite agenția de știri Interfax. Sursa menționează că Roskomnadzor, autoritatea de reglementare, a acționat la o cerere din partea procurorului general al Rusiei.


UPDATE 10:30. Datele actualizate de Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei privind pierderile armatei ruse la ziua de azi, 24 martie 2022:

📌 oameni – peste 15800 (+200);

📌 tancuri – 530 (+13);

📌 vehicule blindate – 1 597 (+19);

📌 sisteme de artilerie – 280 (+13);

📌 sisteme de lansare de rachete multiple – 82 (+2);

📌 sisteme de apărare aeriană – 47;

📌 avioane – 108 (+7);

📌 elicoptere – 124;

📌 vehicule militare – 1033 (+25);

📌 nave (bărci) – 4;

📌 cisterne – 72 (+2);

📌 drone – 50 (+8);

📌 tehnică specială - 16 (+1).


UPDATE 10:18. Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a avertizat, joi, Belarusul că dacă forțele sale armate intră în Ucraina și încep ostilitățile, la presiunea Kremlinului, „vor fi distruse fără milă”, așa cum se întâmplă și cu armata rusă. „Cred că ultimul lucru care ar putea interesa Belarusul este ca fiii, fraţii şi soţii săi să moară aici din cauza unor idei absurde ale (preşedinţilor rus Vladimir) Putin şi (belarus Alexandr) Lukaşenko”, a declarat Kuleba, transmite Digi24.ro.


UPDATE 09:53. Marea Britanie va furniza Ucrainei aproximativ 6.000 de rachete defensive şi aproape 30 de milioane de lire sterline pentru a sprijini acoperirea BBC în regiune şi pentru plata soldaţilor şi piloţilor ucraineni, informează Reuters.Premierul britanic Boris Johnson va anunţa noul pachet de sprijin joi, la reuniunile liderilor NATO şi G7, semnalând totodată dorinţa de a consolida în continuare capabilităţile de apărare ale Ucrainei, a informat miercuri biroul său.


UPDATE 09:16. Rusia a anunțat că a prelungit cu încă o săptămână interdicția de a efectua zboruri pentru aeroporturile sale civile din centru și sud, care se învecinează cu Ucraina. Astfel, până la 1 aprilie, nu se vor putea efectua zboruri din/spre următoarele direcții: Krasnodar, Anapa, Ghelendjik, Belgorod, Breansk, Voronej, Kursk, Lipețk, Rostov pe Don, Simferopol și Elista.


UPDATE 09:15. O navă militară de mari dimenisuni rusă, Orsk a fost lovită de un bombardament ucrainean. Transportatorul de desant se afla în portul Berdeansk de la Marea Azov, ocupat de armata rusă.



UPDATE 09:00. Între 7.000 și 15.000 de soldați ruși au murit după o lună de la invazia în Ucraina, a declarat miercuri un înalt oficial NATO, citat de BBC. Autoritățile ruse nu au dat informații cu privire la persoane decedat din 2 martie, când a spus că 500 dintre soldații săi au murit. pe câmpul de luptă.


UPDATE 07:40. Forțele antiaeriene ucrainene au distrus, la 23 martie, 11 ținte aeriene ale ocupanților ruși, a raportat Ministerul Apărării: șapte avioane, un elicopter, o dronă de nivel operațional și tactic și două rachete de croazieră.


UPDATE 07:20. Preşedintele ucrainean Vladimir Zelenskiy a cerut miercuri seară, 23 martie, cetăţenilor din întreaga lume să iasă în stradă pentru a protesta împotriva invaziei ruse.

„Războiul continuă deja o lună. El trebuie oprit, Aceasta îmi frânge inima, frânge inima tuturor ucrainenilor. Începând cu 24 martie, exprimaţi-vă, manifestaţi-vă din birourile voastre, din casele voastre, din şcolile şi universităţile voastre, manifestaţi în numele păcii, pentru a sprijini Ucraina, viața și libertatea. Faceți-vă vizibili și auziți”, a subliniat președintele ucrainean.

Urmăriți LIVE TEXTUL REPLICA MEDIA despre evenimentele din Ucraina din zilele anterioare 24 februarie, 25 februarie, 26 februarie, 27 februarie, 28 februarie, 1 martie, 2 martie, 3 martie, 4 martie, 5 martie, 6 martie, 7 martie, 8 martie, 9 martie, 10 martie, 11 martie, 12 martie, 13 martie, 14 martie, 15 martie, 16 martie, 17 martie, 18 martie, 19 martie, 20 martie, 21 martie, 22 martie și 23 martie.

IMPORTANT!!! E un război în toată regula în Ucraina. Informațiile circulă cu o viteză amețitoare și e foarte greu să le verificăm. Încercăm să fim cât mai obiectivi și ne bazăm mult pe imagini video de la fața locului. Vă mulțumim că accesați resursele Replica Media: Site, Facebook, Telegram și vă îndemnăm să vă informați din cât mai multe surse oficiale.

Alina
publicat de:
Alina Baran
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media