Maia Sandu, întrevedere cu Ursula von der Leyen: „Am solicitat abolirea cotelor de export pentru produsele moldovenești”

19 mai 2022, 13:34 Politică 106
Maia Sandu, la Bruxelles.  Sursa: Facebook

Aflată într-o vizită oficială la Bruxelles, șefa statului Maia Sandu a avut astăzi, 19 mai, o întâlnire cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ele au discutat despre impactul războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova, dar și despre ajutoarele bugetare care urmează să sprijine economia din țară.

„Am continuat vizita de lucru la Bruxelles cu o discuție constructivă cu Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene. Am vorbit despre impactul major al războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova și a regiunii în ansamblu. Apreciem deschiderea instituțiilor europene de a sprijini Republica Moldova în gestionarea crizelor cu care se confruntă țara noastră.

Am solicitat, în acest context, abolirea cotelor de export pentru produsele moldovenești și sprijin pentru achiziționarea de fertilizanți, necesari pentru lucrările agricole. De asemenea, contăm pe transferarea mai rapidă a primei tranșe de ajutor bugetar, care va sprijini eforturile Guvernului de recuperare a economiei și asigurarea securității energetice a țării. Uniunea Europeană este cel mai important partener economic și de dezvoltare a țării noastre, iar integrarea europeană înseamnă un impuls puternic pentru modernizarea sectoarelor-cheie și pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor noștri”, a scris Maia Sandu într-o postare.

Președinta Maia Sandu se află într-o vizită la Bruxelles în aceste momente, la invitația președinte Parlamentului European. Ieri, 18 mai, șefa statului a pledat de la tribuna plenului european, iar la finalul discursului a fost aplăudat în picioare de către eurodeputați. Discursul integal îl puteți vedea AICI.

În cadrul vizitei sale de la Bruxelles, lidera de la Chișinău Maia Sandu s-a revăzut cu președintele Consiliului European, Charles Michel.

Anatol
publicat de:
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media