„Nu aveți în viață careva realizări. Nu sunteți în poziția să dați cuiva lecții”: Vlad Batrîncea, deranjat de solicitarea lui Radu Marian către opoziție de a-și exprima poziția față de invazia rusă în Ucraina

29 iulie 2022, 10:51 Politică 384
Vlad Batrîncea, PSRM, BCS.  Sursa: Replica Media

Socialistul Vlad Batrîncea s-a arătat deranjat de solicitarea deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, către opoziție de a-și exprima poziția față de invazia rusă în Ucraina în plen, în cadrul ședinței parlamentare de astăzi, 29 iulie, și i-a replicat colegului său din Parlament că „nu este în poziție să dea cuiva lecții” și că niciodată „colegii nu vor veni la raport în fața” parlamentarilor, ci doar „în fața cetățenilor.”

„Dvs. nu sunteți în poziție să dați cuiva lecții, nu aveți în viață careva realizări, și mai puține realizări aveți în viața politică, și mai puține rezultate, și la sigur la al doilea mandat trebuie să citiți deja Regulamentul, replică la replică nu se permite, dvs. ne-ați vizat, să ascultați răspunsul. Nu sunteți în poziția să dați cuiva lecții. Colegii din această sală au fost aleși de cetățenii R. Moldova și colegii din această sală sunt deputați care au venit aici să muncească, să îndeplinească platforma și promisiunile electorale, și la sigur nimeni din colegii noștri nu va veni la raport la dvs. Vom veni la raport în fața cetățenilor, iar dvs. puneți mâna pe carte și pe Regulamentul Parlamentului”, a delcarat Batrîncea.

Deputatul Vladimir Voronin a solicitat autorului acestei propuneri să numească țările europene care au condamnat agresiunea militară din Ucraina.

„De la un bărbat al neamului și pretins general, mă închipuiam să dea o apreciere, dar mă rog, asta e tot ce a rămas din general”, i-a replicat speakerul Parlamentului lui Vladimir Voronin.

Deputatul BCS, Corneliu Furculița, a venit în apărarea fostului președinte de țară și a subliniat că „trebuie de apreciat ce a făcut omul acesta pe parcursul anilor.”

„A fost unul dintre cei mai buni președinți de țară. Eu o să țin minte și voi tot o să țineți minte momentul când până a veni dlui în calitate președinte și noi, și agenții economici, mulți mergeam pentru hotărârea unor întrebări la așa-numiți oameni în lege și primeam mai des refuzuri și ne trimiteau la hoții în lege. Vreau să-i spun mulțumiri, pentru că nu am avut posibilitatea să i le spun, pentru că s-a răfuit cu toți acei hoți în lege și după el întrebările, litigiile se hotărau de către oamenii legii. De aceea, aveți respect față de unele personalități un aport foarte mare pentru consolidarea R. Moldova”, a spus Furculiță.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu replică și i-a spus că după aceea, „în țară era un banc, muncea numai unul în țara asta.”

„Numai unul muncea, numai Oleg săracul muncea și hai să nu intrăm în polemică ce pleiadă de specimene a adus în politică stimatul coleg. Pe toți bandiții i-a adus în politică”, a concluzionat Grosu.


La 13 iulie, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian a venit cu un apel către Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), îndemnându-i să „denunțe public războiul din Ucraina și să condamne actele barbare comise de armata rusă în țara vecină”, apreciind gestul Allei Dolință de a renunța la mandatul de deputată din cauza faptului că Blocul Socialiștilor și Comuniștilor refuză să condamne invazia Rusiei în Ucraina.”

Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Alla Dolință, a anunțat că demisionează din funcție și că se retrage din Blocul Socialiștilor (PSRM), deoarece nu este de acord și nu susține metodele și retorica atât a conducerii, cât și a partidului ca întreg” în legătură cu războiul din Ucraina.

Alina
publicat de:
Alina Baran
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media