DOC/ Autorizația de demolare a Hotelului Național, emisă de Primărie. Chironda: „Funcționarii de la Direcția Arhitectură au înregistrat-o în baza de date cu o dată din urmă. Voi merge la CNA”

21 iunie 2021, 10:19 Societate 203
Hotelul Național din Chișinău.  Sursa: wikimapia.org

Primăria municipiului Chișinău a emis autorizația de demolare a Hotelului Național, subiectul de dispută dintre viceprimarul de ramură, Victor Chironda și arhitecta-șefă a capitalei, Svetlana Dogotaru, care a fost acuzată de lipsă de profesionalism și responsabilitate în cazul demolării Hotelului Național din centrul capitalei. În acest context, Chironda susține că actul permisiv ar fi fost emis cu o dată din urmă și ar urma să se adreseze la Centrul Național Anticorupție (CNA) pentru a depune demers repetat împotriva Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare (DGAURF).

„De parcă nu erau suficiente neconformități în acest proces, funcționarii de la Direcția Arhitectură eu înregistrat autorizația în baza de date cu o dată din urmă (04 iunie) deși marți, 15 iunie, vicedirectorul direcției mi-a confirmat că dosarul se afla pe masa doamnei Dogotaru.

Exact așa, cu dată din urmă, a fost întocmit și actul prin care mi s-a constatat lipsa de la serviciu pe 31 mai. Se pare că asta e o practică normală la funcționarii din primărie. De asemenea, îmi pare rău să constat că primarul Ion Ceban nu a luat nici o măsură pentru suspendarea procesului de autorizare a demolării până la clarificarea situației. Eu voi contesta această autorizație și voi depune repetat un demers la CNA în care voi cere examinarea legalității acțiunilor funcționarilor DGAURF”, a scris Victor Chironda pe pagina sa de Facebook.


La data de 18 iunie, viceprimarul capitalei Victor Chironda a calificat dispoziția primarului Ion Ceban de a fi inițiată pe numele său o anchetă de serviciu, care să „elucideze circumstanțele absenței de la serviciu”, drept abuz și indimidare, iar scopul este ca Chironda să demisioneze. În acest sens, Chironda a anunțat că a depus o plângere la Procuratură și la Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității.

Ion Ceban a dispus crearea unui grup de lucru condus de viceprimara în exercițiu, Olga Ursu, care să „elucideze circumstanțele absenței de la serviciu a dlui Victor Chironda”. Anunțul a fost făcut de însuși viceprimarul capitalei care s-a arătat surprins de acest lucru. Chironda spune că imediat după ce a participat la o primă ședință a grupului creat, a fost vizitat în biroul său de consilierul municipal Valeriu Climenco de la Partidul Șor care l-a amenințat deschis cu închisoarea.
Relațiile tensionate dintre primarul Ion Ceban și viceprimarul Victor Chironda, responsabil de domeniul transport și urbanism, au ieșit la iveală la începutul săptămânii trecute.

Marți, 15 iunie, viceprimarul Victor Chironda a organizat o conferință de presă în care a lansat acuzațiii grave în adresa arhitectei-șef a capitalei. Chironda a cerut o anchetă de serviciu pe numele șefei Direcţiei generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare pentru că a fost falsificat procesul-verbal al Consiliului Urbanistic din 11.03.2021, și că funcționarii direcției au admis sau au contribuit la încălcarea procedurilor de elaborarea a PUD-ului și încălcarea procedurilor de autorizare a desființării Hotelului Național. De asemenea, Victor Chironda a cerut suspendarea Svetlanei Dogotaru pe parcursul anchetei pentru a nu influența subalternii săi.

Primarul Ion Ceban a reacționat imediat și l-a acuzat pe Chironda de restanțe mari în activitatea sa și spunea că atunci când va reveni la Chișinău va oferi mai multe detalii și îl acuză de lipsă nemotivată de la serviciu. Niciun cuvânt însă despre acuzațiile la adresa arhitectei capitalei, Svetlana Dogotaru.

A doua zi, arhitecta capitalei a reacționat. Într-o postare pe facebook, Svetlana Dogotaru spune că nu a încălcat legea și că Victor Chironda încearcă de mai mult timp să scape de ea. Arhitecta capitalei recunoaște că sunt probleme în Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) de la Hotelul Național și ca toate neajunsurile vor fi înlăturate. Dogotaru îl acuză pe Chironda că face politică, iar conferința sa de ieri, nu este decât „una de sorginte politică, o încercare de a primi o ofertă pe lista vreunui partid cu șanse de a accede în Parlament. Acolo e mult mai interesant decât la Primărie, unde trebuie să muncești mai mult decât să vorbești”.

Alina
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media