Negocieri cruciale SUA-Rusia la Geneva pe tema crizei de la frontera ruso-ucraineană

10 ianuarie 2022, 16:04 Externe 143
Wendy Sherman și Sergei Riabkov .  Sursa: Getty Images/BBC

Adjuncta secretarului de Stat american Wendy Sherman s-a întâlnit luni, la Geneva, în Elveţia, cu adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov, după ce au luat cina duminică. Cei doi oficiali au început luni dimineața negocierile pe fondul temerilor legate de invadarea Ucrainei de către Rusia, care pretinde o limitare a influenţei occidentale la frontierele sale, relatează AFP.

Delegaţia rusă a sosit puţin după ora 08:30 (07:30), după delegaţia americană, sub supravegherea poliţiei, citează Agerpres.



Aceasta este pentru a treia oară când Sherman şi Riabkov se întâlnesc la Geneva după summitul celor doi preşedinţi, Joe Biden şi Vladimir Putin, din iunie 2021, pe malul lacului Geneva.

Wendy Sherman şi Serghei Riabkov s-au întâlnit mai întâi pe 28 iulie la reprezentanţa permanentă a Statelor Unite, iar apoi la cea rusă, pe 30 septembrie.

Această a treia întâlnire lansează o săptămână diplomatică intensă în încercarea de dezamorsare a crizei explozive având în centru Ucraina.

La sfârşitul după-amiezii de luni sunt prevăzute conferinţe de presă.

Statele Unite şi Rusia s-au poziţionat ferm înaintea acestor negocieri. Washingtonul a avertizat asupra riscului de „confruntare”, iar Moscova a exclus orice concesie. „

Secretarul de stat al american, Antony Blinken, a cerut Rusiei să evite o nouă „agresiune a Ucrainei” şi să aleagă calea diplomatică, în timp ce Kremlinul, sub presiune pentru a-şi retrage trupele de la frontiera cu Ucraina, le solicită occidentalilor garanţii privind securitatea în Europa, inclusiv că NATO nu se va extinde mai spre est.

Pe lângă discuţiile americano-ruse de luni din Elveţia, o întâlnire NATO-Rusia este prevăzută miercuri la Bruxelles, urmată de o reuniune joi la Viena a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), pentru a-i include pe europeni, care se tem să nu fie marginalizaţi.

Occidentul şi Kievul acuză Rusia că a masat aproape 100.000 de soldaţi la frontiera ucraineană în vederea unei potenţiale invazii şi l-au ameninţat pe Vladimir Putin cu sancţiuni „masive” şi fără precedent dacă va ataca din nou Ucraina.

Aceste sancţiuni ar putea ajunge până la a exclude Rusia din sistemul financiar internaţional ori a împiedica intrarea în funcţiune a gazoductului Nord Stream 2.

Anastasia
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media