„Două rachete au lovit gara Kramatorsk. Sunt victime. Este o lovitură țintită asupra infrastructurii de călători a căii ferate și a locuitorilor orașului Kramatorsk”, a spus Kamîșin.
Între timp, șeful OVA Donețk, Pavlo Kirilenko, a spus că ocupanții au atacat stația cu rachete Iskander. „Poliția și salvatorii care lucrează la fața locului raportează zeci de morți și răniți”, a spus Kirilenko.
UNIAN scrie că în stație, în momentul atacului, se aflau mii de civili, deoarece locuitorii din Donbas sunt în plin proces de evacuare în zone mai sigure, pe fondul unor posibile atacuri și mai dure din partea Rusiei.
„Rușii știau bine unde țintesc și ce vor: vor să semene panică și frică, vor să ia cât mai mulți civili ostatici. Federația Rusă este o țară a monștrilor și a criminalilor. Răul trebuie oprit!”, a subliniat Kirilenko.
Consilierul prezidențial ucrainean, Olekii Arestovici, a anunțat că cel puțin 30 de oameni au murit, iar mai mult de 100 de persoane au fost rănite.
„Trebuie să înțelegem că înainte de un astfel de atac, se face o observație atentă a țintei, minim o dronă, pentru că o astfel de rachetă e prea scumpă și e foarte riscant și greu de realizat astfel de atacuri. Ei știau foarte bine că lovesc în civili, că la gară erau mii de oameni care încearcă să se evacueze. Cu ce „spurcăciuni” totuși avem noi de a face”, a scris Arestovici pe pagina sa de Facebook.
Amintim că joi, 6 aprilie, viceprim-ministra Ucrainei, ministra pentru Reintegrarea Teritoriilor Ocupate Temporar, Irina Vereșciuk, a avertizat oamenii din estul Ucrainei să se evacueze cât timp mai pot face acest lucru, în condițiile în care sunt așteptate noi atacuri ale forțelor ruse.
Vereșciuk a spus că liderii din regiunile Harkiv, Donețk și Luhansk le cer localnicilor să plece și că fac tot posibilul pentru ca acest lucru să se întâmple „într-un mod organizat”. Dacă oamenii nu pleacă, a spus ea, se vor trezi în curând sub tirul rușilor și sub amenințarea cu moartea. „Nu putem face nimic împotriva acestui lucru și nu îi vom putea ajuta”, a adăugat ea.
Mesajul ministrei pentru Reintegrare a venit după ce Rusia a declarat că își reorientează operațiunile militare asupra Donbasului, care include provinciile separatiste Donețk și Luhansk.
