ULTIMA ORĂ/ UPDATE/ Percheziții la patru persoane, inclusiv la ex-primara interimară a Chișinăului, Silvia Radu, într-un dosar de spălare de bani: CNA confirmă reținerea unui suspect

15 august 2022, 09:32 Justiție 17256
Silvia Radu.  Sursa: ro.wikipedia.org

UPDATE 10:05. Oamenii legeii au reținut o persoană în urma acțiunilor de urmărire penală în dosarul de spălare a banilor în care sunt vizați patru indivizi, inclusiv fosta directoare a Union Fenosa și ex-primara generală interimară de Chișinău, Silvia Radu, precum și nașul de cununie a ex-deputatului Sergiu Sîrbu, Valentin Vizant.

„Desfășurăm acțiuni de urmărire penală în cadrul unei cauze inițiate pe fapte de spălare de bani. Mai multe persoane sunt vizate în acest dosar, iar unul dintre suspecți a fost reținut. Acțiunile sunt în desfășurare. Cu amănunte vom reveni”, a comunicat pentru Replica Media purtătoarea de cuvânt a CNA, Angela Starinschi.

Știrea inițială:

Procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) și ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins în această dimineață, 15 august, cu percheziții la patru persoane vizate într-un dosar de spălare de bani. Informația a fost confirmată pentru Replica Media de procurora de la Procuratura Generală Mariana Cherpec, responsabilă pentru comunicarea cu reprezentanții mass-media.

Potrivit portalului Deschide.md în dosar sunt vizați fosta directoare an Union Fenosa și ex-primara generală interimară a municipiului Chișinău, Silvia Radu, precum și nașul de cununie al ex-deputatului Sergiu Sîrbu, Valentin Vizant.

Silvia Radu, în vârstă de 50 de ani, este de specializare juristă și filologă. În perioada 2008–2015 a deținut funcția de directoare a Gas Natural⁠ (fosta Unión Fenosa⁠. A candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, 2016. Din noiembrie 2017 până în iunie 2018 a fost primară generală interimară a municipiului Chișinău. În septembrie 2018, s-a anunțat că Radu va fi numită în funcția de ministru al Sănătății în Guvernul Pavel Filip.

Alina
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media