„Potrivit informațiilor disponibile, în viitorul apropiat, regimul de la Kiev pregătește o provocare armată împotriva Transnistriei, care va fi efectuată de unități ale forțelor armate ale Ucrainei, inclusiv cu implicarea formației naționaliste „Azov”. Ca pretext pentru invazie este planificată organizarea unei presupuse ofensive a trupelor ruse de pe teritoriul Transnistriei.
Pentru a face acest lucru, sabotorii ucraineni care participă la invazia în scenă vor fi îmbrăcați în uniforma personalului militar al Forțelor Armate ale Federației Ruse”, a comunicat Ministerul rus al Apărării.
Rusia susține că „urmărește îndeaproape situația de la granița Ucrainei cu Transnistria și este gata să răspundă oricăror schimbări în situație”.
Imediat au reacționat autoritățile de la Chișinău care au negat această informație.
„Autoritățile statutului nu confirmă informația difuzată în această dimineață de Ministerul rus al Apărării. Facem apel la calm și invităm publicul să urmărească sursele oficiale și credibile ale Republicii Moldova.
Instituțiile noastre cooperează cu partenerii străini și în cazul unor pericole la adresa țării vor informa neîntârziat opinia publică”, se arată în comunicatul emis de autoritățile noastre.
Amintim că, la începutul lunii februarie curent, președintele Ucrainei Vladimir Zelenskiy a anunțat că a informat-o pe Maia Sandu despre „planurile Rusiei de a destabiliza situația în Republica Moldova”. Potrivit liderului de la Kiev, spionajul ucrainean a depistat un document ce ar conține planurile serviciilor secrete rusești în raport cu Republica Moldova.
Urmare a declarațiilor președintelui Ucrainei, Serviciul de Informații și Securitate din Republica Moldova a confirmat recepționarea informațiilor respective de la partenerii ucraineni. În același timp, în notă este menționat că SIS desfășoară măsuri operative pentru elucidarea tentativelor de destabilizare a situației în țară și cooperează strâns cu serviciile de informații partenere.
În acest context, SIS confirmă că, atât din informațiile prezentate de partenerii ucraineni, cât și în urma activității operative a Serviciului, au fost identificate activități subversive cu scopul subminării statului Republica Moldova, de destabilizare și de încălcare a ordinii publice.
Iar la 13 februarie, președinta Maia Sandu a declarat că Kremlinul are un nou plan de destabilizare a situației de securitate a Republicii Moldova, cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, inclusiv cetățeni străini, în acțiuni violente, pentru a forța schimbarea puterii de la Chișinău.
Șefa statului a spus că documentele recepționate de la instituțiile ucrainene demonstrează „o bună documentare” a locațiilor și a aspectelor logistice pentru organizarea activităților subversive pe teritoriul Republicii Moldova și a îndemnat instituțiile statului să dea dovadă de vigilență maximă.
Anterior, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a declarat că „Occidentul vrea să transforme Republica Moldova în următoare Ucraină”. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat unui post de televiziune din Federația Rusă. Acesta făcut referire și la alegerea Maiei Sandu în funcția de președintă, care potrivit lui Lavrov, a avut loc prin „metode destul de specifice și departe de a fi liber și democratic”.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a emis o notă prin care a „respins categoric” declarațiile șefului diplomației ruse, menționând că „nu corespund adevărului și fac parte din retorica amenințătoare deja bine cunoscută a diplomației ruse”.
