VIDEO/ Un cetățean german, învinuit în 32 de cazuri de punere în circulație a drogurilor în proporții deosebit de mari, a fost reținut în R. Moldova

22 noiembrie 2022, 11:58 Justiție 204
Reținuți, Poliție.  Sursa: Poliția Republicii Moldova

Un cetățean german, cu mandat de arest european, căutat de autoritățile germane pentru implicare de circa 13 ani în traficul de droguri (marijuana, cocaina), în cantități cuprinse între 10 kg şi 500 kg, a fost reținut în Republica Moldova. Acesta ar fi implicat în 32 de episoade de punere în circulație a drogurilor.

Străinul a fost localizat ca urmare a cooperării internaționale pe canalele Interpol ale Republicii Moldova și Landului Hessen din Germania, cu implicarea ofițerilor de investigație ai Direcției investigații criminalitate organizată, Direcției analitică a Inspectoratului național de investigații, în comun cu angajații Direcției de cooperare polițienească internațională și procurorii PCCOCS.

În urma măsurilor de investigație, cetățeanul german a fost localizat în capitală, unde împreună cu familia și-a închiriat un apartament. Acesta se afla pe teritoriul Moldovei de aproximativ patru luni.

Luni, 21 noiembrie, ofițerii de investigație, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger” au declanșat operațiunea de reținere a cetățeanului german.

După reținerea învinuitului, în unul dintre sectoarele municipiului Chișinău, acesta a fost plasat în izolatorul Direcției de poliție, conform art.10 alin. (3) din Decizia-cadru privind mandatul european de arestare din 13 iunie 2002.

Diana
publicat de:
Diana Severin
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media