ULTIMA ORĂ/ Platon, pus sub învinuire într-un nou dosar. Ar fi organizat un „grup criminal” pentru a devaliza Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule

3 decembrie 2021, 09:37 Justiție 4028
Veaceslav Platon.  Sursa: Nokta.md

Omul de afaceri Veaceslav Platon, care a fugit la Londra după alegerile din 11 iulie, a fost pus sub învinuire într-un nou dosar de escrocherie. Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat că a inițiat o un dosar pe numele acestuia, fiind bănuit că în anii 2014 - 2015 a condus „un grup criminal organizat” cu scopul de a devaliza Asociația Obștească „Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule” (AO „BNAA”), provocând un prejudiciu de aproape 20 de milioane de lei. Paralel, procurorii au pornit o cauză penală pe infracțiunea de abuz în serviciu săvârșit de factorii de deciziei ai Asociației, care sunt suspectați de complicitate cu grupul organizat de Veaceslav Platon.

Potrivit PA, „grupul criminal organizat” condus de Veaceslav Platon a prejudiciat Asociația Obștească „Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule” cu 19 556 095 lei, în vizorul procurorilor anticorupție.

În perioada menționată, ex-factorii de decizie ai Asociației Obștești „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule din Moldova (în continuare AO„BNAA”),ar fi gestionat fraudulos a fondurile de garanție ale biroului, ca prin urmare grupul criminal organizat să dobândească prin escrocherie bunurile AO „BNAA”, (art. 46, art. 190 alin.(5) din Codul penal), cauzând daunele materiale „deosebit de mari” proprietarului AO „BNAA”, în interesul grupului Platon (art. 46, art. 196 alin.(4) din Codul penal).

Prin urmare, procurorii au constatat că în perioada anilor 2014 - 2015, grupul criminal organizat, condus de Veaceslav Platon prin intermediul mai multor persoane de încredere , s-au organizat în prealabil pentru a dobândi prin escrocherie mijloacele financiare aflate la conturile AO „BNAA”, deschise în instituțiile financiare BC „Moldova-Agroindbank” SA și BC „Moldindconbank” SA, astfel cauzând biroului daune materiale, în sumă totală de 19 556 095 lei.

Procurorii precizează că au identificat o parte din persoanele care au participat la devalizarea Asociației, printre care sunt cetățeni ai Republicii Moldova și ai Ucrainei. La momentul comiterii infracțiunii, aceștie reprezentau mai multe entități juridice cu formă diferită de organizare, create cu scopul însușirii bunurilor AO „BNAA”.

PA menționează că în rezultatul măsurilor întreprinse de oamenii legii, AO „BNAA” i-a fost reparat parțial prejudiciul material cauzat, în sumă de circa 6 milioane lei.

În același timp, informează că la demersul procurorilor anticorupție, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat, judecătorii de instrucție au decis aplicarea sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile, în valoare totală de circa 8 milioane lei.

Ținând cont de probele administrate în cadrul cauzei penale enunțate, la 01 decembrie 2021, procurorii anticorupție l-au pus sub învinuire în contumacie pe Platon Veaceslav, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare, după cum urmează:

- 190 alin. (5) din Codul penal (Escrocherie săvârșită în proporții deosebit de mari);

- 196 alin. (4) din Codul penal ( Cauzarea de daune materiale în proporții deosebit de mari prin înșelăciune sau abuz de încredere);

- art. 361 alin. (2) lit. b) și d) din Codul penal (Confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimantelor, ștampilelor sau sigiliilor false).

PA subliniază că toate capetele de învinuire incriminate lui Veaceslav Platon au fost săvârșite de către un grup criminal organizat, unde acesta avea calitatea de autor și organizator.

Prin urmare, la 02 decembrie 2021, procurorii au dispus inițierea investigațiilor în vederea căutării învinuitului și concomitent au înaintat în instanța de judecată demersul privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv, pe un termen de 30 zile în privința lui Veaceslav Platon.

La sfârșitul lunii octombrie anul curent, controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a fost citat la Procuratura Anticorupție. Acesta este învinuit de atac raider asupra unei bănci comerciale cu bani din laundromatul rusesc.

Amintim că, Veaceslav Platon a părăsit teritoriul Republicii Moldova la câteva zile după alegerile din 11 iulie, chiar înainte de a se prezenta la o ședință de judecată în dosarul filării magistratei Angela Bostan.

La 12 august, Judecătoria Chișinău a emis mandat de arest pentru 30 de zile în lipsa acestuia, cu anunțarea în căutare pentru reținere și executarea măsurii preventive, după ce acesta nu s-a prezentat la ședința de judecată, unde urma să fie rejudecat dosarul în care este acuzat de „corupere activă” și „escrocherie”.

Mai exact, este vorba de dosarul întors pe 30.01.2020 de Curtea de Apel Chișinău la rejudecare, în care Veaceslav Platon este acuzat că în decembrie 2016 ar fi comis coruperea activă a doi gardieni din cadrul Detaşamentului cu Destinaţie Specială „Pantera” al Departamentului Instituţiilor Penitenciare care asigurau paza şi escortarea acestuia în instanțele de judecată.

Amintim cp Veaceslav Platon mai este acuzat și de faptul că în 2016, fiind gestionarul cu pachetul majoritar de acţiuni la trei companii de asigurare, deţinute prin intermediul unor interpuși, a organizat sustragerea banilor deţinuţi pe conturile a trei companii de asigurare.

La începutul lunii septembrie curent, Biroul Interpol din Moldova a solicitat ca Veaceslav Platon și fostul șef al poliției din Republica Moldova, liderul PACE Gheorghe Cavcaliuc să fie dați în căutare internațională.
Prezumţia de nevinovăţie este un principiu fundamental, garantat de Constituţia Republicii Moldova, care prevede că „orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”.(Constituţia Republicii Moldova, art.21)
Anastasia
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informatii de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media