ULTIMA ORĂ! Dumitru Robu cere ridicarea imunității deputatului socialist Radu Mudreac

21 aprilie 2022, 10:21 Politică 261
Radu Mudreac.  Sursa: deputat BCS

Radu Mudreac, deputat din partea fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, este vizat în cererea Procuraturii Generale de a ridica imunitatea parlamentară.

Articolul care i se incriminează lui Radu Mudreac este numărul 243, alineat 3, litera b, anume „Tăinuirea sau deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, transmiterii, deplasării proprietăţii reale a bunurilor ori a drepturilor aferente de către o persoană care ştie sau trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite”.

„La data de 20.04.2022 prin ordonanța procurorului general interimar a fost începută urmărirea penală în privința deputatului Radu Mudreac precum și a altor persoane pe faptul existenței bănuielii rezonabile despre comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 243, alineat 3, litera b din Codul Penal”, a declarat șeful legislativului Igor Grosu.

Astfel, se solicită ridicarea imunității parlamentare deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Radu Mudreac; încuviințarea ridicării imunității parlamentare în vederea reținerii, arestării, aplicării măsurii preventive – arestare preventivă și/sau arestare la domiciliu, percheziției și trimiterii cu rechizitoriu în judecată a deputatului.

Conform art.95 din Regulamentul Parlamentului, în cazul în care deputatul a comis o infracţiune sau o contravenţie, Procurorul General poate cere Parlamentului ridicarea imunităţii acestuia pentru a efectua măsuri procesuale de reţinere, percheziţionare, arestare sau trimitere în judecată. Cererea de ridicare a imunităţii deputatului se înaintează pentru fiecare infracţiune sau contravenţie separat.

Imediat după ce Igor Grosu a dat citire cererii depuse de Procuratura Generală, colegul lui Radu Mudreac, Vlad Batrîncea a luat cuvântul prin care a catalogat prezența și cererea de ridicare a imunității parlamentare depuse de Dumitru Robu drept „show fără finalitate”.

„Felicitări, domnul procuror general interimar! Cu brio și cu succes ați soluționat cauzele penale de rezonanță, ați întors miliardele, v-ați clarificat cu bandiții, ați restabilit ordinea de drept în R. Moldova și iată astăzi, în situație excepțională, veniți după un deputat din opoziție. Ați venit să lansați niște jocuri și să destabilizați situația din țară”, a declarat vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea.

Comisia juridică, numiri și imunități s-a convocat în ședință pentru a examina cererea depusă de PG.

ZdG a scris anterior despre faptul că Radu Mudreac, deputat al Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), locuiește într-un imobil de milioane, cu două etaje, amplasat în sectorul Buiucani al Capitalei. Acesta fost construit de familia deputatului începând cu anul 2017, pe un teren procurat de alesul poporului pentru suma de 35 de mii de euro.

Radu Mudreac în 2014 a ajuns deputat din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), formațiune alături de care a intrat în Parlament și după scrutinul din 24 februarie 2019. În noul Legislativ a devenit președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară.

La alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, candidează pe lista Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor pe poziția 25 și își păstrează, astfel, fotoliul de deputat.

Alina
publicat de:
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media