Primăria Chișinău cere explicații de la autoritățile centrale privind calitatea aerului - „Subdiviziunile municipale raportează prezența unei neguri neclare, aparent legată de poluarea atmosferică”

3 ianuarie 2023, 13:13 Mediu 227
Peisaj de iarnă, Chișinău.  Sursa: Replica Media

Calitatea aerului din capitală a stârnit îngrijorări în rândul societății civile în ultimele zile. În acest context, Primăria municipiului Chișinău a expediat o scrisoare autorităților centrale în care cere explicații privind gradul de poluare atmosferică.

Scrisoarea a fost expediată Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Mediului, Ministerului Sănătății, Agenției Naționale de Sănătate Publică și Centrului de Sănătate Publică Chișinău.

„Primăria municipiului Chișinău comunică despre raportarea, în ultimele zile, de către subdiviziunile municipale și de către sursele media, a prezenței continuă a unei neguri (ceți) neclare, aparent legată de poluarea atmosferică în concentrații care depășesc pragul stabilit pentru protecția sănătății umane.

Solicităm informații oficiale cu referire la cauzele și sursele de poluare atmosferică înregistrate în ultima perioadă pe teritoriul municipiului Chișinău, în contextul evident de neconformitate a calității aerului.

Totodată, rugăm să fie făcute publice și prezentate informații privind indicele calității aerului în baza măsurărilor zilnice, inclusiv a probelor preluate de la centralele termice sau alte entități care în procese industriale ard combustibil, utilizează solvenți sau tratează deșeuri, și măsurile întreprinse pentru reducerea poluării aerului.

Primăria municipiului Chișinău este deschisă pentru cooperarea plenară cu toate sectoarele responsabile din cadrul APC pentru acțiunile de reducere a emisiilor cu poluanți atmosferici și îmbunătățirea calității aerului.”, se arată în scrisoarea semnată de viceprimarul Irina Gutnic.


Replica Media a solicitat informații privind problema calității aerului de la reprezentanții Ministerului Mediului, care au comunicat că vor reveni cu o declarație pe parcursul zilei de astăzi.

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media