Noile reglementări vizează și facilitarea documentării cetățenilor statelor Uniunii Europene prin excluderea obligației de prezentare a mijloacelor de întreținere și asigurării medicale pentru acordarea unui drept de ședere provizoriu în țara noastră, precum și acordarea dreptului de ședere pentru o perioadă de cinci ani.
O altă facilitate se referă la termenul de depunere și examinare a cererii de acordare/prelungire a dreptului de ședere, acesta constituind 15 zile calendaristice. Aceste facilități sunt determinate de obținerea de către Republica Moldova a statutului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.
De asemenea, documentul propune exceptarea de la procedura de obținere a invitației pentru acordarea unei vize de intrare/ieșire pentru străinii titulari ai unui permis de ședere sau a unei vize valabile (cu excepția vizelor de tranzit) eliberate de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, SUA și Canada.
Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne în comun cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, ca urmare a evaluării integrității instituționale a Biroului Migrație și Azil, desfășurată de Centrul Național Anticorupție în anul 2020.
Proiectul a fost votat, în prima lectură, de 58 de deputați.
