„Partidul Socialiştilor a luat act de declaraţiile primarului Chişinăului, Ion Ceban. Acestea sunt deciziile lui personale. PSRM are o echipă și o ideologie stabilă. Agendă proprie și responsabilitate față de alegători. Socialiștii nu se abat de la principiile declarate. Politica fără principii este lipsită de sens și se transformă într-o farsă fără sens”, susține Vlad Bătrîncea, secretarul executiv al PSRM.
Totodată, Bătrîncea precizează că membrii PSRM din CMC își vor continua activitățile care au fost inițiate.
„Deținând cea mai mare fracțiune din Consiliul Municipal Chișinău (aproape jumătate din consilieri), PSRM asigură funcționarea stabilă a orașului. Echipa de socialiști va continua activitățile care vizează dezvoltarea capitalei și rezolvarea problemelor chișinăuenilor. Sute de proiecte au fost deja implementate, iar lucrările continuă”, a punctat Bătrîncea.
Totodată, într-un răspuns oferit pentru portalul de știri Unimedia, președintele de onoare al PSRM, Igor Dodon, a menționat că nu cunoaște ce politică va promova noul partid. Dodon a precizat că va urmări activitatea acestuia din curiozitate pentru „a înțelege ce s-a întâmplat între timp cu dânsul”.
„Eu eram responsabil de activitatea lui Ion, cât el era membru al echipei PSRM. Acum, după ce a plecat și a părăsit Partidul Socialiştilor, eu nu pot ști ce e în capul lui și ce politică va promova. Dar voi urmări, pentru că suntem și noi curioși să înțelegem ce s-a întâmplat între timp cu dânsul.
Colegilor din PSRM, ca principala forță de opoziție din țară, le transmit să-și consolideze rândurile pentru lupta împotriva guvernării totalitare și antisociale și pentru a obține demisia in corpore a conducerii statului și provocarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate.
Acum opoziția trebuie sa se mobilizeze în comun, indiferent de viziuni geopolitice și ideologii, împotriva pericolului antinațional reprezentat de Maia Sandu și PAS”, a declarat Igor Dodon pentru Unimedia.
Primarul general al municipiul Chișinău, Ion Ceban, a anunțat astăzi, 23 august, lansarea partidului „Mișcarea Alternativă Națională”, formațiune politică care, potrivit lui Ceban, este „pentru faptele făcute și contra vorbelor sterile.”
- VIDEO/ Ion Ceban, despre crearea MAN și ieșirea sa din PSRM: „Nu este un secret, suntem în proces și atunci când procesul o să avanseze, neapărat o să anunțăm”
- VIDEO/ Ceban încă ține în secret detalii despre MAN-ul său: „Va fi un proiect inedit pentru Republica Moldova”
Ion Ceban a devenit primar general al municipiului Chișinău din 11 noiembrie 2019.
A fost vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova (2019), deputat în 3 legislaturi, fost Președinte al fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău (2015-2019). A deținut diferite funcții în executiv de la șef de direcție până la viceministru.
