UPDATE 14:40. Negociatorul ucrainean David Arahamia a informat că țara sa își dorește o consolidare a poziţiilor pe teren cu ajutorul livrărilor de arme din Occident înainte de a relua negocierile de pace cu Rusia, relatează Agerpres, conform Reuters. „Forţele noastre armate sunt pregătite să folosească (noile arme)… şi apoi cred că putem începe o nouă rundă de negocieri de pe o poziţie întărită”, a declarat Arahamia vineri, la postul naţional de televiziune. Totodată, potrivit dpa, care citează armata ucraineană, Rusia continuă asediul oraşului Severodoneţk din estul Ucrainei, trimiţând noi trupe de rezervişti
UPDATE 13:40. Șeful administrației militare din Sloviansk, Vadym Lyakh, informează că sute de persoane fug zilnic din esticul oraș ucrainean, iar numărul evacuărilor aproape că s-a dublat în această săptămână, relatează CNN. „Numărul de persoane care părăsesc (orașul) aproape s-a dublat, atât cu autobuzele de evacuare, cât și cu propriile vehicule, oamenii pleacă în mod activ”, a declarat Lyakh. El a precizat că un atac cu rachete care a ucis marți trei persoane în oraș i-a „împins pe cetățeni să plece”. În jur de 70 până la 100 de persoane pleacă spre orașul Dnipro în fiecare zi, iar între 100 și 200 de persoane pleacă zilnic spre alte părți ale Ucrainei, a declarat Lyakh. Fluxul de persoane care părăsește orașul este „în creștere”, a adăugat el.
UPDATE 13:00. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că este vital ca Rusia să nu fie umilită pentru ca, atunci când luptele încetează în Ucraina, să poată fi găsită o soluţie diplomatică, adăugând că, în opinia sa, Parisul va juca un rol de mediere pentru a pune capăt conflictului, relatează Reuters. Agenţia de presă britanică notează că Macron a încercat să menţină dialogul cu preşedintele rus Vladimir Putin de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie. Atitudinea şefului statului francez a fost criticată în mod repetat de unii parteneri estici şi baltici din Europa, care consideră că o astfel de abordare subminează eforturile de a pune presiune pe Putin să se aşeze la masa negocierilor.
UPDATE 12:10. Forțele rusești au lansat sâmbătă dimineață un atac cu rachete asupra unei zone agricole din regiunea Odesa.
Potrivit informațiilor inițiale, doi oameni au fost răniți, a arătat Serghei Bratciuk, purtător de cuvânt al forțelor militare din regiune
UPDATE 11:45. Ministerul britanic al Apărării a anunţat sâmbătă că activitatea aeriană rusă continuă să fie ridicată deasupra regiunii Donbas, din estul Ucrainei, iar avioanele ruse efectuează atacuri în care folosesc deopotrivă muniţie ghidată şi neghidată.
„Creşterea utilizării muniţiilor neghidate a dus la distrugerea la scară largă a zonelor construite din Donbas şi a provocat cu siguranţă pagube colaterale substanţiale şi victime în rândul civililor”, a anunţat ministerul britanic într-un tweet.
Ministerul citat a mai informat că Rusia şi-a intensificat utilizarea combinată a loviturilor aeriene şi de artilerie, ceea ce ar fi explicația succeselor recente din regiunea Donbas.
UPDATE 11:20. Războiul cu Rusia ar mai putea dura între două şi şase luni, anticipează consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.
Războiul „s-ar putea prelungi între două şi până la şase luni”, a declarat Mihailo Podoliak vineri seară, într-un interviu pentru portalul rus de opoziţie Medusa.
În opinia sa, unul dintre principalii factori îl reprezintă capacitatea stocurilor de armament. Un alt factor hotărâtor este felul în care dispoziţia s-ar putea schimba în Europa, Ucraina şi Rusia.
UPDATE 10:30. Serviciile de informaţii ucrainene sunt în contact cu luptătorii capturaţi de la oţelăria Azovstal din Mariupol, iar Kievul face tot posibilul pentru a asigura eliberarea lor, a spus ministrul ucrainean de interne, Denis Monastirski.
Soarta sutelor de luptători care au ajuns pe mâinile ruşilor este neclară de la mijlocul lunii mai, după ce li s-a ordonat să se predea, relatează Reuters, citată de Agerpres.
„Prin intermediul lor (al serviciilor de informaţii) aflăm despre condiţiile de detenţie, de hrană şi despre posibilitatea eliberării lor. Ştim cu toţii că vor ajunge toţi aici, la Kiev, şi facem tot posibilul pentru a realiza acest lucru”, a spus Monastirski la televiziunea ucraineană.
UPDATE 10:14. În cele 100 de zile ale războiului pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, aproape 14 milioane de ucraineni au fost forțați să-și părăsească casele, majoritatea femei și copii. Acest lucru se precizează în raportul coordonatorului ONU de criză pentru Ucraina, Amin Awad.
UPDATE 09:30. Rusia se pregătește de asalt: Armata ucraineană spune că unitățile rusești sunt întărite în apropierea Slovianskului, în timp ce se pregătesc să reia ofensiva spre orașul din est. În apropiere de Severodonetsk, armata ucraineană a declarat că luptele continuă și că forțele ruse au avut „succes parțial” în luarea cu asalt a zonelor rezidențiale din estul orașului.
UPDATE 09:00. USA și aliații săi pun din nou accentul pe necesitatea unui acord negociat pentru a pune capăt războiului. În ultimele săptămâni, oficialii americani s-au întâlnit în mod regulat cu omologii lor britanici și europeni pentru a discuta posibile cadre pentru o încetare a focului. Opinia lui Biden: Întrebat dacă Ucraina trebuie să cedeze o parte din teritoriul său pentru a obține pacea, președintele american Joe Biden a declarat: „Nu am de gând să le spun ce ar trebui sau nu să facă”. BIden a adăugat că „se pare” că la un moment dat va trebui să existe o „înțelegere” între cele două țări, dar „ce presupune aceasta, nu știu”.
REPLICA MEDIA transmite în regim de LIVE TEXT toate evenimentele din Ucraina. Toate știrile despre invazia Rusiei în Ucraina sunt aici pentru fiecare zi: 24 februarie, 25 februarie, 26 februarie, 27 februarie, 28 februarie, 1 martie, 2 martie, 3 martie, 4 martie, 5 martie, 6 martie, 7 martie, 8 martie, 9 martie, 10 martie, 11 martie, 12 martie, 13 martie, 14 martie, 15 martie, 16 martie, 17 martie, 18 martie, 19 martie, 20 martie, 21 martie, 22 martie, 23 martie, 24 martie, 25 martie, 26 martie, 27 martie, 28 martie, 29 martie, 30 martie, 31 martie, 1 aprilie, 2 aprilie, 3 aprilie, 4 aprilie, 5 aprilie, 6 aprilie, 7 aprilie, 8 aprilie, 9 aprilie, 10 aprilie, 11 aprilie, 12 aprilie, 13 aprilie, 14 aprilie, 15 aprilie, 16 aprilie, 17 aprilie, 18 aprilie, 19 aprilie, 20 aprilie, 21 aprilie, 22 aprilie, 23 aprilie, 24 aprilie, 25 aprilie, 26 aprilie, 27 aprilie, 28 aprilie, 29 aprilie, 30 aprilie, 1 mai, 2 mai, 3 mai, 4 mai, 5 mai, 6 mai, 7 mai, 8 mai, 9 mai, 10 mai, 11 mai, 12 mai, 13 mai, 14 mai, 15 mai, 16 mai, 17 mai, 18 mai, 19 mai, 20 mai, 21 mai, 22 mai, 23 mai, 24 mai, 25 mai, 26 mai, 27 mai, 28 mai, 29 mai, 30 mai, 31 mai, 1 iunie, 2 iunie și 3 iunie.
IMPORTANT!!! E un război în toată regula în Ucraina. Informațiile circulă cu o viteză amețitoare și e foarte greu să le verificăm. Încercăm să fim cât mai obiectivi și ne bazăm mult pe imagini video de la fața locului. Vă mulțumim că accesați resursele Replica Media: Site, Facebook, Telegram și vă îndemnăm să vă informați din cât mai multe surse oficiale.
