Fostul adjunct de la ANP, Serghei Demcenco, a fost achitat în dosarul de păstrarea ilegală a munițiilor și a armelor de foc

25 septembrie 2021, 11:10 Justiție 141
Serghei Demcenco.  Sursa: jurnal.md

Directorul adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Serghei Demcenco, a fost achitat în dosarul în care era învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a munițiilor”. Informația a fost confirmată pentru Replica Media de către șeful Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), Ion Caracuian, care a precizat că decizia a fost pronunțată vineri, 24 septembrie, de către magistrații Judecătoriei Buiucani.

„Ieri Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a emis sentința de achitare a lui Serghei Demcenco. Am făcut cunoștință doar cu dispozitivul. Așteptăm sentința motivată și vom contesta decizia în instanță ierarhic superioară. Noi avem altă poziție.”, a declarat Ion Caracuian pentru Replica Media.

Demcenco rămâne figurant al altui dosar - Dosarul escrocheriilor cu carduri bancare, în care este învinuit de abuz de serviciu în interesul unui grup criminal specializat cu scopul de sustragere a banilor de pe carduri bancare.

„Este un dosar foarte voluminos, foarte multe persoane, după înlăturarea lui Moscalciuc și Demcenco, se deschid, aceștia vin și povestesc neavând frică. Până acum, peste 100 de persoane au fost audiate la cerere, care au făcut declarații împotriva lui Demcenco și a celor care asigurau subcultura criminală. Pentru noi este important să aflăm de ce este păstrată infrastructura criminală, de ce este acoperită o astfel de acțiune din partea administrației ANP și altele”, spunea, la mijlocul lunii iunie, șeful PCCOCS, Ion Caracuian.

La data de 15 februarie 2021, Ziarul de Gardă scria că Serghei Demcenco ar fi fost reținut pentru mai multe episoade de corupție, inclusiv pentru implicare în schema de escrocherii prin însușirea mijloacelor financiare de pe cardurile bancare ale cetățenilor.

Pentru implicare în această schemă a fost reținut și Viorel Perciun, directorul Penitenciarului nr.18-Brănești, fost director adjunct interimar al ANP în perioada în care Demcenco exercita interimatul funcției de director al ANP.

Ulterior, la data de 1 aprilie, Vladimir Moscalciuc, alias Machena, a fost reținut de către procurorii PCCOCS și ofițerii Inspectoratului de Investigații în cadrul aceluiași dosar.

Anastasia
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informatii de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media