„În condițiile unor modificări substanțiale ale prețurilor la resursele energetice, în special la gazele naturale, cu impact major asupra costurilor suportate de operatori, membrii CSE au dispus ca Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să efectueze ajustarea extraordinară, în termen de 3 zile lucrătoare, a prețului pentru energia electrică produsă și tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către întreprinderile din sectorul termoenergetic, cu excepția SA „Termoelectrica””, se arată în documentul aprobat de CSE.
Ajustările vor fi făcute în baza componentelor incluse în prețul și tariful în vigoare, aplicând prețul actual de achiziție a combustibilului primar.
Decizia a fost luată în contextul în care SA „Energocom” urmează să achiziționeze până la 100 de milioane m3 de gaz pentru SA „Moldovagaz”, la un preț preliminar de 1108,61 dolari per 1000 m3, fără să includă o marjă de profit în prețul de vânzare. Totul, pentru a asigurara securitatea energetică a țării, în contextul în care concernul rus „Gazprom” a redus substanțial volumul de gaze livrat țării noastre.
Conform documentului, volumul și prețul final al gazelor naturale vor fi precizate până la data de 10 ianuarie 2023, prin actul de predare-preluare a gazelor naturale, semnat între cele două companii.
