„Ajutau” persoane din Siria să ajungă în UE prin tranzitarea R. Moldova: Cinci percheziții la domiciliu, efectuate în cadrul unui dosar penal privind organizarea migrației ilegale

19 ianuarie 2023, 17:24 Justiție 127
Gloanțe, depistate în urma perchezițiilor.  Sursa: procuratura.md

Telefoane mobile, cartele SIM, arme de foc și cartușe au fost ridicate astăzi de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest în urma descinderilor matinale în cinci locații din centrul și sudul țării.

Conform informațiilor acumulate pe cauza penală, suspecții (cetățeni străini cu vârsta de 40 și respectiv 45 de ani) sunt bănuiți de organizarea migrației ilegale a persoanelor din Siria, spre
Uniunea Europeană, cu tranzitarea Republicii Moldova.

Organul de urmărire penală efectuează în continuare investigațiile necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului și identificarea tuturor participanților la comiterea infracțiunii.

Bănuiții riscă o pedeapsă maximă de până la 5 ani de închisoare.

Alina
publicat de:
Alina Baran
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media