Șeful interimar al PG a menționat faptul că, deși în rubrica „artiști, muzicieni”, partidul „Șor” nu a raportat cheltuieli, însă în cadrul cauzei penale au fost administrate probe care indică faptul că partidul „Șor” în aceeași perioadă de timp au efectuat plăți către interpreți din Federația Rusă - Filip Kirkorov și Morgenshtern, în sumă totală de 260 mii de dolari SUA, echivalentul sumei de 4 958 746 lei, pentru organizarea concertului care urma să aibă loc la 19 iunie 2022 în PMAN.
Deși concertul nu a avut loc, onorariile achitate interpreților ruși nu au fost restituite, a spus Robu.
Mai mult, șeful PG a numit și sumele cu care au fost plătiți cei doi artiști ruși.
„S-a constatat onorariile pentru artiștii ruși - lui Kirkorov 200 000 de dolari, iar lui Morgenshtern - 60 de mii de dolari, banii i-au primit, însă nu i-au restituit chiar dacă nu a avut loc concertul. Se investighează toate persoanele care au fost nemijlocit implicate în organizarea concertului și toate sumele de bani cum sunt folosite de membrii partidului”, a mai spus Robu.
Amintim că un concert cu patru artiști ruși a fost organizat pentru data 19 iunie, la Chișinău așa și nu a mai avut loc. Cântăreții Filip Kirkorov, DAVA, Ivan Dmitrienko și Egor Kreed sosiseră la Chișinău din timp pentru a evolua pe scena din PMAN, după ce artistul invitat inițial, rapperul Morgenshtern, a refuzat oferta, acuzând „jocuri politice”.
Însă scena nu a mai fost instalată și concertul nu a avut loc.
Procurorul-șef interimar Dumitru Robu a înaintat astăzi, 21 iulie, două cereri Parlamentului privind ridicarea imunității parlamentare a deputatei „ȘOR” Marina Tauber în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecată penală.
„Sunt două cereri înaintate de ridicare a imunității Marinei Tauber pe două capete de acuzare. Un capăt de acuzare se referă la falsificarea raportului privind gestionarea financiară a Partidului Șor pentru primul semstru al anului 2022. Al doilea capăt de acuzare este pe faptul acceptării cu bună cunoștință a finanțării Partidului Șor de către un grup criminal organizat ( infracțiune prevăzută la art. 181, ind 2, alin. 5)”, a declarat Robu.
