Un birou al Misiunii UE în Ucraina, bombardat de forțele ruse. Josep Borrell: „Cerem Rusiei să pună capăt imediat ofensivei sale militare”

30 martie 2022, 10:02 UE 113
Josep Borrell, Vicepreședintele Comisiei Europene.  Sursa: Replica Media

Biroul Misiunii Uniunii Europene de consiliere din Mariopol, Ucraina, a fost bombardat, marți, 29 martie, de către trupele rusești. Un anunț în acest sens a fost făcut de șeful diplomaţiei Uniunii Europene (UE), Josep Borrell, într-un comunicat de presă.

„Misiunea UE de consiliere în Ucraina (EUAM) a obţinut informaţia credibilă conform căreia sediul biroului din Mariupol a fost lovit de bombardamentele ruse. Biroul şi echipamentele EUAM au suferit pagube majore. Niciun membru sau contractor al Misiunii nu a fost rănit”, a declarat oficialul european.

Borell a condamnat ferm aceste atacuri, precum şi orice atacuri îndreptate împotriva civililor şi infrastructurii civile.

„Cerem Rusiei să înceteze imediat ofensiva militară și să retragă necondiționat toate forțele și echipamentele militare de pe întreg teritoriul Ucrainei, așa cum se solicită prin rezoluțiile Adunării Generale a ONU și ordonate de Curtea Internațională de Justiție”, spune liderul diplomației europene.

Alina
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media