Moldova va evolua azi în echipament albastru complet, iar jucătorii kazahi vor fi echipați în tricouri, șorturi și jambiere galbene.
Jocul cu Kazahstanul va fi cu numărul 262 pentru Naționala Moldovei. Reprezentativa noastră a înregistrat 47 victorii, 60 egalități și 154 de înfrângeri. Golaveraj: 200-444.
Cele două naționale s-au întâlnit de cinci ori. Moldova și Kazahstanul au câștigat câte două meciuri, iar un joc s-a încheiat la egalitate. Golaverajul este favorabil oaspeților noștri, 5-4:
06.02.2008 Moldova – Kazahstan 1-0 amical;
03.03.2010 Kazahstan – Moldova 0-1 amical;
06.02.2013 Kazahstan – Moldova 3-1 amical;
18.02.2015 Kazahstan – Moldova 1-1 amical;
21.02.2019 Kazahstan – Moldova 1-0 amical.
Partida retur cu naționala Kazahstanului este programată pe 29 martie, ora 17:00, pe Astana Arena din orașul Nur-Sultan.
Special pentru acest meci, accesul în tribunele B și D ale stadionului Zimbru va fi gratuit pentru toți. Pentru a avea acces gratuit pe stadion, este necesar de rezervat un bilet pe site-ul BILETE.FMF.MD. Acces vor avea doar suporterii cu bilete.
Totodată, în tribuna C sunt disponibile bilete la prețul standard - 200 lei.
