„Această decizie a fost despre Ucraina, a vizat situația concretă în Ucraina. În raport cu acest amendament, Republica Moldova a spus foarte clar că Federația Rusă are un rol esențial în tot ceea ce ține de conflictul din Transnistria, începând cu originea acestui conflict și toate lucrurile care s-au întâmplat și se întâmplă până în ziua de astăzi. Noi am spus și am cerut întotdeauna retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană, am cerut lichidarea munițiilor din raioanele din stânga Nistrului și în continuare pledăm pentru lichidarea pașnică a acestui conflict și vom face totul pentru ca să găsim și să putem pune în practică o soluționare diplomatică, politică, pașnică”, a declarat președinta.
În același context, președintele României, Klaus Iohannis, și-a reiterat mesajul că problema transnistreană trebuie rezolvată cu respectarea suveranității și integrității teritoriale și fără să „afecteze parcursul pro-european al Republicii Moldova”.
„Rezoluția Adunării Parlamentare are valoare de declarație politică, însă, problema transnistreană este o problemă a Moldovei, trebuie rezolvată aici, în formatele internaționale recunoscute, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale și fără să afecteze parcursul pro-european al Republicii Moldova”, a spus Iohannis.
Amintim că marți, 15 martie, APCE a adoptat în unanimitate un amendament prin care a recunoscut oficial regiunea transnistreană drept zonă de ocupație rusă.
În mod previzibil, Tiraspolul a criticat rezoluția adoptată de către APCE. Potrivit unui comunicat al pretinsului „minister de externe”, APCE a utilizat formulări politice tendențioase pentru a acuza Moscova de agresiune împotriva Republicii Moldova și a atenționat că orice „ atac împotriva unei operațiuni eficiente de menținere a păcii din stânga Nistrului, care se desfășoară de 30 de ani sub egida Federației Ruse, sunt extrem de periculoase și distructive”.
O reacție dură la decizia APCE a avut partidul pro-rus PSRM. Liderul formațiunii politice, Vlad Batrîncea, a spus că APCE nu a consultat opinia Republicii Moldova și că această „Opinie fără efecte juridice” are menirea de a „atrage Republica Moldova într-un joc geopolitic.”
