Șeful ASP, Mircea Eșanu: Din toamnă, vom avea pașapoarte mai sigure și mai ieftine „cu cel puțin 200 lei”

13 mai 2022, 14:24 Societate 215
Pașaport biometric .  Sursa: zbordirect.com

Peste câteva luni, cetățenii Republicii Moldova vor avea pașapoarte mai sigure și mai ieftine cu cel puțin 200 de lei, a anunțat directorul ASP, Mircea Eșanu, la emisiunea „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.

Mircea Eșanu a spus că ASP va trece pe un nou sitem de pasapoarte, sistem de policarbonat, la fel ca în țările vecine și în țările Uniunii Europene.

„Din luna septembrie, octombrie, poate chiar august, de când intră noile pașapoarte în producție cu emiterea lor aici, noi vom avea un pașaport cel puțin de două, trei ori mai sigur. Prețul este încă o chestiune bună. Eu confirm astăzi că cel puțin cu 200 de lei pașaportul se va ieftini. Deci, dacă astăzi pașaportul în termeni ordinari este de 850 de lei, el va fi sigur cu 200 de lei mai ieftin și asta o pot confirma astăzi cu toată certitudinea, pentru că noi mâine semnăm contractul cu compania poloneză care va fi noul furnizor de pașapoarte pentru Republica Moldova și cu compania franceză semnăm luni contractul. Sper ca cetățenii să aprecieze că în condițiile acestea încărcate se mai ieftinește ceva”, a spus Mircea Eșanu.

Eșanu a precizat că este vorba despre compania poloneză PWPW, tipografie de stat, care imprimă bancnotele pentru mai multe țări, subordonată trezoreriei poloneze.


Anastasia
publicat de:
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media