VIDEO/ După aprobarea noii metodologii de calculare și aplicare a prețurilor la carburanți, Perju spune că agricultori nu își pot asigura cantitatea de carburanți necesară, în plină campanie de recoltare

9 iulie 2021, 14:08 Agricultură 71
Grâu.  Sursa: sanctum.md

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, susține că, în urma aprobării noii Metodologii de calculare și aplicare a prețurilor la produsele petroliere în Republica Moldova, agricultorii nu pot să se asigure cu cantitatea necesară de motorină la prețurile angro - motiv pentru care campania de recoltare a cerealelor de prima grupă este pusă în pericol.

„Sunt motive de a pereclita campania de recoltare a cerealelor de prima grupă, iar aceasta pune în pericol securitatea alimentare a țării. Au fost semnalate informații de la producătorii agricoli precum că nu își pot asigura cantitatea de carburanți necesară pentru demarar a lucrărilor necesare de recoltare a culturilor cerealiere.

Perju susține că de vină se face noua metodologie de calculare și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, aprobată de ANRE în luna iunie.

„MADRM solicită intervenția de urgență a instituțiilor abilitate asupra stabilirii metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere pentru a nu permite periclitarea sau îngreunarea campaniei de recoltare a cerealelor de prima grupă în prima fază, dar și a altor lucrări agricole care va permite pregătirea solului pentru următoarea etapă din activitatea agricolă”, a mai adăugat Perju.

Ministrul Agriculturii a precizat că producătorii agricoli amenință cu proteste și blocarea drumurilor naționale în cazul în care problema nu va fi soluționată.

Amintim că, la 14 iunie Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat Metodologia de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere. Documentul reglementează modul de formare a prețurilor de comercializare a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat.

Mecanismul aplicat la calcularea prețurilor de comercializare a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat prevede că acestea urmează să fie stabilite de fiecare agent economic în parte și nu pot depăși prețurile maximale determinate în conformitate cu prevederile respectivei Metodologii. Acestea trebuie să corespundă următoarelor principii: să contribuie la aprovizionarea fiabilă și eficientă a consumatorilor cu produse petroliere; să acopere costul produselor petroliere precum și cheltuielile necesare activității de comercializare a acestora; să asigure protecția intereselor legitime ale consumatorilor de produse petroliere.

La modul practic, Metodologia aprobată presupune mecanismul prin care companiile petroliere, o dată cu importul carburanților, urmează să-i atribuie fiecărei partide un preț maximal de comercializare. Acest preț se va baza pe următoarele elemente: cotațiile bursiere Platts pentru 14 zile anterioare efectuării importului, marjele comerciale stabilite de către ANRE, cotele accizelor și cotele TVA prevăzute de Codul Fiscal.

Metodologia de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere este obligatorie pentru toți agenții economici care desfășoară activitatea licențiată de comercializare cu ridicata și/sau cu amănuntul a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat pe teritoriul Republicii Moldova.

Alina
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media