Dublul omor de la Fălești: Cei patru suspecți au primit mandate de arest preventiv pentru 30 de zile

7 noiembrie 2021, 17:25 Justiție 384
Suspect în dosarul dublului omor de la Fălești.  Sursa: captură video/BTV.md

Cei patru tineri, bănuiți că au omorât cu deosebită cruzime doi tineri din Bălți, după care le-au aruncat cadavrele într-o fâșie forestieră din satul Hiliuți, raionul Fălești, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. O decizie în acest sens a fost pronunțată de către magistrații Judecătoriei Fălești duminică, 7 noiembrie 2021.

Jurnalistul Vadim Ungureanu a scris pe canalul său de Telegram că până acum toți cei patru suspecți au primit mandate de arest preventiv și își vor petrece următoarele 30 de zile după gratii.

Potrivit BTV.md, învinuiții au fost aduși astăzi rând pe rând, câte unul în sala de judecată, în timp ce în fața Judecătoriei mai mulți prieteni de-ai victimelor protestau, manifestându-și neîncrederea în justiție: „Ucigașul trebuie să stea în pușcărie”, scandau aceștia.

Amintim că în după amiaza zilei de joi, 4 noiembrie, pe un câmp din raionul Fălești au fost descoperite corpurile neînsuflețite a doi tineri de 25 și 26 de ani, cu semne de moarte violentă.

La o zi după descoperire, oamenii legii au anunțat că au reținut „în timp record” patru suspecți - tineri de aproximativ aceleași vârste cu victimele, originari din raioanele de nord ale țării, cu antecedente penale.

Într-un briefing de presă, șeful adjunct al INI, Igor Zglavuța, a declarat că cei doi tineri au fost omorâți cu o rangă de metal după ce au câștigat, trișând la cărți, circa 3 mii de euro de la suspecți.

Zglavuța a menționat că pentru descoperirea crimei s-au mobilizat circa 30 de polițiști de la INI și IP Fălești, care au lucrat cot la cot toată noaptea trecută: „Această infracțiune a fost descoperită timp de 8 ore de la depistarea cadavrelor, începând de la identificarea victimelor, stabilirea identității suspecților și reținerea acestora propriu-zisă și acumularea unor probe care au indicat direct la participarea suspecților la infracțiune, ceea ce este un procedeu complicat”.

Adjunctul de la INI a mai spus că doi dintre cei patru suspecți reținuți sunt din Sîngerei, alții doi sunt din Fălești. Toți sunt cu antecedente penale, fiind judecați pentru trafic de droguri, huliganism, etc. Unul dintre ei este sportiv de performanță. Doi dintre ei au fost reținuți de ofițerii Fulger la domiciliu, iar alți doi reținuți în stradă, cu ajutorul colegilor de la SIS. Cel mai tânăr e din 2001 anul nașterii, iar cel mai în vârstă e din 1996.

Anastasia
publicat de:
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media