DOC/ Trei judecători, eliberați din funcții: Decretele, semnate de președinta Sandu

24 septembrie 2021, 18:13 Politică 4089
Președinția Republicii Moldova.  Sursa: Replica Media

Magistrații Mihail Macar de la Judecătoria Hîncești, Ion Muruianu de la Curtea de Apel Chișinău, și Oleg Ciumaș de la Judecătoria Bălți au fost eliberați din funcții. Decretele în acest sens au fost semnate de președinta Maia Sandu.

Demisiile celor trei magistrați au fost aprobate de membrii Consiliului Superior al Magistraturii la începutul lunii septembrie.

Mihail Macar

Judecătorul Mihail Macar a fost numit, în anul 2017, printr-un decret al președintelui R. Moldova, pe atunci Igor Dodon, pe un termen de patru ani, în funcția de președinte a Judecătoriei Hîncești. Macar a fost vizat, recent, într-o anchetă a ZdG despre „Hoții de păduri”. Un fost pădurar a dezvăluit că „Toată ograda la președintele Judecătoriei Hâncești acasă este confecționată din buștenii colectați de mine”.


Ion Muruianu

În 1990, Ion Muruianu a fost numit în funcția de judecător la Judecătoria Buiucani, iar 19 iunie 2000, acesta a fost numit în funcția de judecător, până la atingerea plafonului de vârstă. În 2004, a fost transferat la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), iar peste trei ani a fost numit președinte al instanței supreme. Potrivit ZdG, în 2010, Muruianu a fost demis din funcția de președinte al CSJ ca mustrare la o afirmație făcută în adresa jurnaliștilor „jurnaliştii – câini turbaţi”. Pentru demisia lui Muruianu au votat atunci 52 de deputați din cadrul Alianței pentru Integrare Europeana, motivul demisiei fiind numărul mare de dosare pierdute de R. Moldova la CEDO și etichetarea jurnaliștilor. La mijlocul lunii februarie 2010, Muruianu, într-un discurs rostit la reuniunea anuală a judecătorilor, i-a numit de jurnaliști „câini turbați, periculoși pentru societate”.


Oleg Ciumaș

Oleg Ciumaș a ajuns în sistemul judecătoresc în anul 2011, iar peste cinci ani, printr-un decret al președintelui, pe atunci Nicolae Timofto, fost numit în funcția de judecător, până la atingerea plafonului de vârstă. Judecătorul a ajuns anterior în vizorul oamenilor legii după un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. La fel, acesta a făcut parte din completul de judecători care au examinat dosarul „Pădurea Domnească”.


Alina
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informatii de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media