„Procurorii PCCOCS vor contesta la Curtea de Apel Chișinău încheierile judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care trei persoane învinuite de circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare (prin aplicația Telegram), au fost eliberate din arest preventiv și plasate în arest la domiciliu”, se arată în mesajul reprezentantului PCCOCS.
Pentru fapta de care sunt învinuite, cei trei riscă pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 15 de ani, a mai adăugat Gaitur.
Menționăm că printre persoanele arestate se regăsește și liderul organizației de tineret a PSRM din sectorul Botanica, Ivan Statnîi, fapt confirmat ulterior de „Garda Tânără”, care i-a suspendat acestuia calitatea de membru a organizației.
Persoanele, trei bărbați și trei femei, cu vârstele cuprinse între 19 și 35 ani, inclusiv liderul grupării, au fost reținute la sfârșitul lui august, curent.
Din anchetă: Ofițerii Direcției investigații infracțiuni legate de droguri a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai Direcției Generale Urmărire Penală al IGP și procurorii PCCOCS, au efectuat 23 de percheziții pe caz.
Persoanele reținute aveau roluri bine determinate între ei și anume: curier, ambalator, depozitar, administrator al magazinului și organizator. Pe parcursul a trei luni, oamenii legii au stabilit că, membrii grupului aveau reguli bine determinate de comunicare, subordonare și disciplină, un element distinctiv al grupării criminale organizate.
Liderul grupării, care se crede că ar fi activistul PSRM, organiza introducerea pe cale de contrabandă a drogurilor din Ucraina, a racolat și angajat alți doi curieri de gen masculin, acestia fiind sportivi de performanță, pe care i-a asigurat cu spațiu locativ pentru desfășurarea activității criminale.
Drogurile erau comercializate prin intermediul aplicației Telegram, administrată de unul dintre membrii acestei grupări. Astfel, utilizatorii aplicației primeau mesaje-oferte despre posibilitatea achiziționării drogurilor. Zilnic, membrii grupului obțineau venituri de peste 20.000 lei din realizarea drogurilor.
Portalul de știri Deschide.md scria pe surse că liderul grupării criminale, care a gestionat cu magazinul online și care introducea pe cale de contrabandă droguri din Ucraina este liderul tineretului socialist din sectorul Botanica al capitalei, membrul Consiliului Republican al „Gărzii Tinere” (organizația de tineret a PSRM), Ivan Statnîi.
