Moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Justiției, respinsă de Parlament. Litvinenco: „Nu este altceva decât un terci, o amestecătură de minciuni, falsuri și scorniri”

21 octombrie 2021, 13:53 Politică 169
Sergiu Litvinenco.  Sursa: Replica Media

După mai bine de două ori de dezbateri, moțiunea simplă inițiată de fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) asupra politicilor Ministerului Justiției în domeniul justiției nu a fost susținută de Parlament, adunând 28 de voturi „pentru” și 53 „împotrivă”.

Din numărul total de 85 de parlamentari prezenți în sală, 28 au votat pentru și 53 – împotrivă, iar 4 deputați s-au abținut de la vot. În aceste condiții, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, își poate continua activitatea în Guvern.

Conform procedurii legislative, pentru susținerea moțiunii simple sunt necesare majoritatea voturilor deputaților.


Opoziția l-a acuzat pe Sergiu Litvinenco de implicare în înfăptuirea actului justiției și a criticat acțiunile întreprinsede actuala guvernare în domeniul reformei din acest sector.

De cealaltă parte, șeful Ministerului Justiției Sergiu Litvinenco a calificat moțiunea opoziției drept „minciuni, falsuri și scorniri”.

„Moțiunea în fond nu este altceva decât un terci, o amestecătură de minciuni, falsuri și scorniri pe care tot le vituperați la televiziunile pe care le controlați din bani din kuliok.

În stilul celei mai ieftine propagande, în stilul de tip hibrid, manipulați cu semi adevăruri, falsuri și prezentați opiniile drept fapte, rupeți din context, substituiți noțiuni, iar unde nu puteți inventa nimic plauzibil dați frâu fanteziei voastre bolnave.

(...) Reforma Justiției este complicată, va întâmpina multe obstacole, multe piedici. Noi suntem în așteptarea unor alte provocări, dar această reformă trebuie și va fi dusă până la capăt”, a declarat Litvinenco de la tribuna Parlamentului.

Deputatul Partidului Șor Denis Ulanov a anunțat, înainte de a fi supusă votului moțiunea simplă, fracțiunea din care face parte nu vor vota, invocând „conflict de interese” și argumentând că „poate fi interpretat ca o reglare de conturi”. De asemenea, parlamentarul a adăugat că este nemulțumit de activitatea cabinetului de miniștri și va susține o eventuală moțiune de cenzură împotriva întregului Guvern.

Aceasta a fost prima moțiune înregistrată împotriva activității actualei guvernări.

Alina
publicat de:
Alina Frunza
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media