Rusia nu va opri atacurile în Ucraina pe durata negocierilor pentru pace. Cum explică Peskov refuzul Kremlinului

21 martie 2022, 14:14 Rusia 382
Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov.  Sursa: TASS
Rusia refuză să înceteze focul pe teritoriile asediate din Ucraina pe durata negocierilor pentru pace. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni, 21 martie, că soldații ucraineni folosesc aceste pauze de încetare a ostilităților „pentru a se regrupa” și pentru a ataca trupele ruse, transmite TASS.

Nu poate fi vorba despre încetarea focului pe perioada negocierilor cu Ucraina, pentru că folosesc pauzele pentru a se regrupa, a spus Peskov.

„Nu. Adevărul este că oprirea operațiunii, orice oprire, este folosită de unitățile naționaliste (n.red. astfel numesc oficialii și presa rusă trupele ucrainene) pentru a se regrupa, este folosită pentru a continua atacurile asupra armatei ruse”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Peskov a subliniat că „acest lucru s-a întâmplat în mod repetat și, prin urmare, desigur, complică procesul”.

Reprezentantul Kremlinului a mai declarat că discuţiile de pace dintre Moscova şi Kiev nu au produs deocamdată niciun progres major, şi a cerut statelor care pot exercita o influenţă asupra Ucrainei să recurgă la ea pentru a determina Kievul să adopte o poziţie mai constructivă la negocieri.

Peskov a afirmat că mai trebuie făcute încă progrese semnificative la negocieri pentru a exista o bază pentru o posibilă întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul ucrainean Vladimir Zelenskiy.

Luni urmează să aibă loc o nouă rundă de negocieri între Ucraina și Rusia.

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media