Micii producători agricoli afectați de consecințele războiului din Ucraina vor primi ajutor din partea Agenției Austriece pentru Dezvoltare, FAO și PNUD

4 octombrie 2022, 10:13 Agricultură 77
Micii producători agricoli afectați de consecințele războiului din Ucraina vor primi ajutor din partea Agenției Austriece pentru Dezvoltare, FAO și PNUD.  Sursa: PNUD

Peste 8.000 de fermieri și fermiere din Republica Moldova a căror activitate este afectată de impactul războiului din Ucraina vor fi ajutați să depășească consecințele și să devină mai rezilienți în fața crizelor.

Cu acest scop, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), împreună cu Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), vor implementa până în 2024 un proiect cu un buget de două milioane de euro, finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) prin intermediul Fondului ONU „Parteneriatul pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă Moldova 2030”.

Proiectul „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio- economice și energetice” vizează micii producători, în special femei și tineri care gestionează o afacere în domeniul agricol. La identificarea beneficiarilor stau la bază indicii de deprivare economică și indicii de vulnerabilitate la impactul secetei.

Material semincer, suport informațional și dezvoltarea capacităților de producere

Peste șapte mii de mici fermieri vor beneficia gratuit de inputuri agricole inclusiv semințe, răsad și hrană pentru animale care vor susține atât lucrările de plantare de primăvară și toamnă, cât și sectorul zootehnic. În baza experienței anterioare de suport de urgență a micilor fermieri în valoare de jumătate de milion de dolari, FAO, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, va asigura mecanismul de achiziționare, distribuție și monitorizare, pentru un proces echitabil și transparent.

De asemenea, fermierii vor fi ajutați să utilizeze tehnologii inovatoare în agricultură pentru a rezista mai ușor în fața crizelor climaterice și economice. Vor fi elaborate un șir de materiale informative și ghiduri de gestionare corectă a procesului de producție, care vor fi distribuite odată cu semințele. Pentru a asigura transferul de cunoștințe și dezvoltarea continuă a capacităților agricultorilor, vor fi create la nivel local platforme de schimb de experiență, sub formă de Școli de Câmp ale fermierilor.

Granturi pentru tranziția la energie din surse regenerabile și aplicarea tehnologiilor eficiente energetic

Femeile antreprenoare vor fi încurajate să implementeze soluții de tranziție la energie din surse regenerabile și să aplice tehnologii eficiente energetic. Proiectul va oferi, prin intermediul PNUD, 30 de granturi pentru realizarea inițiativelor.

Pe lângă ajutorul financiar nerambursabil, antreprenoarele vor mai beneficia de un program complex de consolidare a capacităților. Această măsură va sprijini redresarea socio-economică pe termen lung, securitatea energetică și tranziția energetică a afacerilor administrate de femei în mediul rural.

Instruiri și consultanță în aplicarea practicilor agricole durabile și prietenoase mediului

Proiectul vizează și dezvoltarea capacităților ONG-urilor locale de mediu. 15 reprezentanți ai ONG-urilor vor beneficia de un program intensiv de instruire, susținut de PNUD și vor deveni ulterior formatori la nivel local pentru 1000 de producători mici. Astfel, producătorii vor avea oportunitatea să-și eficientizeze activitatea economică prin aplicarea unor măsuri de adaptare la schimbările climatice. La fel, pentru promovarea practicilor agricole durabile și prietenoase mediului, în localitățile beneficiare ale proiectului va fi creată o bază de date a femeilor antreprenoare din domeniul agricol și vor fi formate Cluburi ale Femeilor pentru consolidarea capacităților lor și promovarea bunelor practici.

Potrivit estimărilor Guvernului Republicii Moldova, războiul din Ucraina ar putea costa economia Republicii Moldova 2-10% din PIB-ul total al țării, în funcție de durata, intensitatea și acoperirea teritorială. Totodată, 70% din fermele mici suferă deja de lipsa resurselor, a inputurilor și a condițiilor meteorologice aride.

Alina
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media