LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 277. Kievul a fost reconectat în întregime la curent, apă și căldură. Rusia a atacat peste noapte o suburbie a orașului Zaporojie, Krivii Rig șir regiunea Nikopol

27 noiembrie 2022, 10:14 Ucraina 237
Război în Ucraina.  Sursa: Replica Media

Continuă agresiunea militară a Rusiei în Ucraina pentru a 277-a zi consecutiv. În această noapte, trupele ruse au lansat atacuri cu rachete și artilerie asupra unei suburbii a orașului Zaporojie lovind teritoriul unei ferme de animale. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit, iar în urma exploziei a ars o clădire și a fost distrus gardul întreprinderii.

Un atac cu rachete asupra orașului Krivii Rig, locul de baștină a președintelui Ucrainei, a fost raportat de primarul orașului, Alexandr Vîlcul. Guvernatorul regiunii Dnepropetrovsk spune că a fost lovit un obiect de infrastructură rutieră, iar pagubele ar fi însemnate.

Tot peste noapte, au continuat atacurile asupra regiunii Nikopol, aflată vizavi de centrala nucleară de la Energodar. Două comunități locale Marhaneț și Krasnogrigorievka au fost lovite. Au fost distruse cel puțin 6 locuințe alte 6 clădiri, un automobil și o conductă de gaz, dar din fericire fără pierderi omenești.

UPDATE 14:27: David Arahamia, liderul fracțiunii parlamentare pro-prezidențiale ucrainene Sluga Naroda, a transmis un avertisment populației să se pregătească pentru o săptămână ce se anunță a fi dificilă, menționțnd că sunt mai multe informații care spun că Rusia planifică un nou atac asupra infrastructurii energetice ucrainene.

UPDATE 13:19: Ninsori abundente sunt aşteptate începând de duminică la Kiev, cu temperaturi sub pragul de îngheţ atât ziua, cât şi noaptea, în timp ce milioane de oameni care locuiesc încă în capitala ucraineană şi în jurul acesteia nu au decât acces limitat la electricitate şi căldură, relatează Reuters, citată de Agerpres.

UPDATE 12.00: Circulația trenurilor în zona Krivii Rig, orașul de baștină a președintelui ucrainean, a fost temporar suspendată în urma atacurilor din această dimineață. Șeful adiministrației militare a regiunii spune că 2 rachete au lovit căile ferate din preajma localității Lozovata și a cauzat distrugeri serioase, însă din fericire fără victime.

UPDATE 11:00: Administația militară a Kievului anunță că la 9 dimineață capitala Ucrainei a fost reconectată aproape în întregime la căldură, curent electric și apă. Lucrările de refacere a infrastructurii critice din oraș au fost practic încheiate, iar lucrurile au revenit la normal.

UPDATE 10:10: Între timp, armata ucraineană anunță în raportul tradițional de dimineață că a respins 4 atacuri ruse în ragiunea Donețk și una în Luhansk. De asemenea, armata rusă continuă să atace regiunile Herson și Zaporijie, dar și Harkov sau Sumî. Potrivit raportului privind pierderile ruse realizat de Armata Ucrainei, în ultimele 24 de ore, Rusia ar fi pierdut 600 de soldați, 4 tancuri și 8 mașini blindate.


Cristian
publicat de:
Cristian Jardan
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media