Declarațiile sale au atras o negare usturătoare din partea Germaniei, care l-a acuzat pe fostul premier britanic că are „o relație unică cu adevărul”.
În timp ce Johnson a subliniat că deși națiunile UE s-au mobilizat rapid în sprijinul Ucrainei și continuă să o ajute, înainte de invazie totul a fost diferit.
„Acest lucru a fost un șoc imens... am văzut batalioanele tactice ruse cum se adună, dar diferite țări aveau perspective foarte diferite”, a spus Johnson.
„Abordarea germană a fost la un moment dat că, dacă asta s-ar întâmpla, ceea ce ar fi un dezastru, atunci ar fi mai bine ca totul să se termine rapid și ca Ucraina să să capituleze”, a susținut Johnson, citând „tot felul de din motive economice temeinice”.
„Eu n-am putut să susțin așa ceva. Mi s-a părut că e o abordare absolut dezastruoasă. Dar pot să înțeleg de ce au gândit și au simțit în acest fel”, a mai spus Johnson. De atunci Germania a câutat rapid soluții pentru a reduce dependența de resursele energetice ale Rusiei.
„Franța n-a crezut până în ultima clipă”, a adăugat el.
„Să n-aveți niciun dubiu că Franța n-a crezut că va fi o invazie până în ultimul moment”, a spus Johnson referindu-se la guvernul de la Paris și la președintele Emmanuel Macron.
Președintele francez a fost primul care a încercat să-l convingă pe Vladimir Putin să nu invadeze Ucraina, vizitându-l la Kremlin cu câteva săptămâni înainte ca dictatorul rus să declanșeze invazia. În martie, șefului serviciului de informații militare din Franța, generalul Eric Vidaud, i s-a cerut să demisioneze, motivul fiind „eșecul în a anticipa” invadarea Ucrainei de către Rusia, a declarat o sursă militară familiarizată cu subiectul pentru CNN, la acel moment.
Johnson a criticat, de asemenea, și răspunsul inițial al Italiei la amenințarea unei invazii. El a declarat pentru Quest că guvernul său – la acea vreme condus de Mario Draghi – „a spus pur și simplu la un moment dat că nu vor putea să susțină poziția pe care o adoptăm noi (n.red. anti-invazie)”, având în vedere dependența lor „masivă” de hidrocarburile rusești.
Johnson a spus că odată ce Rusia a invadat Ucraina în februarie, aceste atitudini s-au schimbat rapid în întreaga Europă.
„Ceea ce s-a întâmplat a fost că toată lumea – germani, francezi, italieni, toată lumea, (președintele SUA) Joe Biden – au văzut că pur și simplu nu există nicio opțiune. Pentru că nu poți negocia cu acest tip (Putin). Acesta este punctul cheie”, a spus fostul prim-ministru, adăugând că „UE s-a descurcat genial” în opoziția sa față de Rusia de atunci.
„După toate îngrijorările mele... Salut felul în care UE a acționat. Au fost uniți. Sancțiunile sunt dure”, a adăugat el.
Boris Johnson a fost unul dintre cei mai mari susținători ai Ucrainei.De-a lungul perioadei în care s-a aflat la conducerea guvernului britanic, Johnson a criticat în mod frecvent invazia rusească și a format o relație strânsă cu președintele Vladimir Zelenskiy.
El a declarat, în același interviu, că Zelenskiy a fost „absolut extraordinar” în felul în care și-a condus țara. „Este un tip foarte curajos. Cred că istoria acestui conflict ar fi fost complet, complet diferită dacă n-ar fi fost el la conducerea Ucrainei”, a spus Boris Johnson.
Fostul lider de la Londra a adăugat că „dacă Ucraina decide să fie o țară membră a Uniunii Europene, atunci acest lucru ar trebui să se întâmple și cred că ar fi un lucru bun pentru Ucraina și o va ajuta să facă reforme politice importante”.
