„Salutare pentru toată Moldova, mai ales veteranilor de pe Nistru din 1991-1992 avem o adresare. Noi regionalii moldoveni, cetățeni ai Republicii Moldova care ne aflăm în regiunea ucraineană pe câmpul de luptă. Vrem să ne adresăm către dvs., în primul rând ceea ce se întâmplă azi în Moldova, toate protestele acestea și care sunt organizate de așa numiții veterani de război, cum sunt domnul Severin și alții vrem să le aducem aminte că în 1992 pe câmpul de luptă ei nu erau, am fost noi și știm tare bine ce s-a petrecut acolo. La moment ei iarăși îndeamnă veteranii de război ca să răscoale contractul, noi suntem aici mai mult de 300 de moldoveni. Să țineți minte noi ne vom întoarce”, a declarat unul din ei.
Combatanții au ținut să le transmită un mesaj special liderilor protestelor de la Chișinău.
„Cum a spus camaradul și prietenul nostru de luptă, noi aici suntem 200-300 de moldoveni, dar din urma noastră mai este legiunea internațională care conține undeva 22-25 de mii de soldați bine pregătiți și profesionali. Și atunci aceștia alde Șor, Dodon, Cavcaliuc și toată compania asta au să vreie să stea la pușcărie, dar credeți-mă că nu o să aveți șansa asta. Prietenilor noștri care pun la cale diferite proiecte. Oameni buni, nu vă lăsați manipulați de hoții aceștia”, a mai spus unul dintre militari.

publicat de: