Scopul festivalului este de a promova patrimoniul turistic, inclusiv ariile protejate, de a îmbunătăți vizibilitatea și atractivitatea destinațiilor turistice, de a spori fluxul de vizitatori și de a promova produsele locale. Programul va include finalizarea Taberei cioplitorilor în lemn, concerte ale colectivelor artistice din raion, recitaluri susținute de maestrul Constantin Moscovici, expoziții gastronomice, activități în aer liber, târguri ale produselor locale - vinuri, uleiuri, produse apicole, pomușoare și meșteri populari, etc.
Aflată la cea de-a XI-a ediție, această sărbătoare impresionantă este organizată de Consiliul Raional Ungheni, în colaborare cu parteneri locali și naționali de încredere, precum Întreprinderea de stat Rezervația Naturală „Plaiul Fagului”, Primăria satului Rădenii Vechi, filiala Ungheni a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, precum și Clusterul Turistic Regional Ținutul de Vest, susținut de Ministerul Culturii al Republicii Moldova.
Scopul festivalului este de a promova patrimoniul turistic, inclusiv ariile protejate, de a îmbunătăți vizibilitatea și atractivitatea destinațiilor turistice, de a spori fluxul de vizitatori și de a promova produsele locale. Programul va include finalizarea Taberei cioplitorilor în lemn, concerte ale colectivelor artistice din raion, recitaluri susținute de maestrul Constantin Moscovici, expoziții gastronomice, activități în aer liber, târguri ale produselor locale - vinuri, uleiuri, produse apicole, pomușoare și meșteri populari, etc.
Rezervația Naturală "Plaiul Fagului" și satele din preajmă reprezintă o zonă importantă pentru autorități în sens de dezvoltare a turismului ecologic, rural, cultural și agroturistic. Aici se găsește o mare varietate de specii rare de plante și animale, inclusiv copaci seculari, printre care cel mai vestit este Stejarul lui Ștefan cel Mare, cu o vârstă de peste 500 de ani. Rezervația impresionează prin abundența și frumusețea peisajelor, a poienelor fascinante și a lacurilor. Întregul areal este un adevărat muzeu sub cerul liber.
Satul Rădenii Vechi, situat la poalele codrilor, este cunoscut pentru peisajele sale pitorești și pentru monumentul kneazului Grigori Potiomkin, care a murit la întoarcerea de la Iași și a fost comemorat printr-un obelisc cu înălțimea de 13,7 metri. În zonă, turiștii pot vizita și Biserica din lemn „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul Teșcureni, Mănăstirea „Sfântul Ilie” din satul Mircești, atelierul meșterului popular Victor Hurdiș din satul Mircești, Movila Măgurii cu o altitudine de 389 metri din satul Țighira, cinci sfinte mănăstiri călărășene: Veverița, Frumoasa, Răciula, Hîrbovăț și Hârjauca și Muzeul satului Pîrlița.
Din anul 2019, atât Primăria Rădenii Vechi, cât și RNS Plaiul Fagului sunt membri-fondatori ai Clusterului Turistic Regional Ținutul de Vest.
