Spînu, în discuții cu Miller: În calitate de acționar majoritar, Gazprom ne poate oferi o amânare pentru ca Moldovagaz să poată să-și onoreze toate plățile

18 ianuarie 2022, 08:51 Economie 126
Andrei Spînu.  Sursa: captură video/Privesc.eu

Vicepremierul Andrei Spînu spune că Gazprom, în calitate de principal acționar al Moldovagaz, ar putea face o concesie în favoarea Republicii Moldova, și să accepte o amânare a plăților pentru gazul procurat. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a declarat că este în discuții cu președintele Gazprom, Alexei Miller, iar solicitarea Guvernului de la Chișinău este de amâna cu cel mult o lună plata pentru luna ianuarie, în condițiile în care tariful achitat de cetățeni nu acoperă prețul de achiziție, iar Moldovagaz a acumulat datorii de peste 30 de milioane, scrie agenția de presă IPN.

„Din cele 63 de milioane care trebuie să fie achitate până la data de 20 s-a reușit acumularea sumei de aproximativ 30 de milioane. 30 – 32 de milioane este diferența pe care Moldovagaz nu va reuși, probabil, s-o acumuleze. Am discutat cu Alexei Miller că situații din astea au mai fost și este logic ca Gazprom în calitate de acționar majoritar, care controlează 65% din acțiunile Moldovagaz, să ofere o vacanță de plată, să ne ofere un termen prelungit până pe 20 sau până la finalul lunii februarie ca Moldovagaz să poată să-și onoreze toate plățile”, a spus Andrei Spînu la emisiunea „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Amintim că de la 1 ianuarie 2022 Republica Moldova achită un preț de achiziție a gazului de 646 dolari pentru o mie de metri cubi, cu circa 190 de dolari mai mult decât în lunile decembrie și noiembrie 2021, când tariful pentru consumatorii finali a fost calculat la 11,08 lei,

IPN notează că diferența dintre prețul de achiziție și tarif determină autoritățile de la Chișinău să ceară rușilor o mică vacanță a plăților. Moldovagaz este în incapacitatea de a achita la data de 20 ianuarie, avansul pentru luna în curs.

Deși au mai existat precedente când Gazprom a amenințat Republica Moldova cu sistarea livrării gazului, Andrei Spînu spune că problema este una temporară, ce va fi depășită imediat ce prețul gazului pe piața internațională va înregistra un trend descendent.

„Noi nu vorbim de o incapacitate cronică de plată a acestei facturi, vorbim de o situație foarte concretă, de un deficit de casă care s-a creat din cauza creșterii necontrolate a prețului la gaz pe piețele europene, în decembrie am avut și zile când prețul era 2800 de dolari pentru mia de metri cubi. Moldovagaz va continua să achite avansul, pe măsură ce va colecta resursele. Și în zilele următoare vom discuta. Așteptăm un răspuns din partea Gazprom”, a mai spus vicepremierul.

Potrivit contractului semnat cu Gazprom, Republica Moldova trebuie să achite până la data de 20 a fiecărei luni, costul gazelor naturale consumate în luna precedentă și 50% din costul gazelor consumate în luna curentă. În cazul neachitării plăților, în termen de 48 de ore, Gazprom poate dispune sistarea livrării gazului. Despre riscul ca gigantul Gazprom să întrerupă aprovizionarea cu gaze naturale din cauza dificultăților financiare a avertizat și Moldovagaz.

Moldovagaz trebuie să plătească gigantului rus Gazprom un avans de 63 de milioane de euro pentru consumul de gaze din luna ianuarie 2022 al Republicii Moldova, iar deficitul era săptămâna trecută de aproximativ de 25 de milioane de euro.

Viceprim-ministrul Andrei Spînu a spus că Guvernul nu ia în calcul un nou ajutor de stat pentru Moldovagaz, ci se analizează alte opțiuni prin care distribuitorul de gaz să fie ajutat să achite acest avans, precum contractarea unui credit bancar sau amânarea plății anumitor impozite.

Moldovagaz a anunțat că analizează opțiunea de creștere suplimentară a tarifului, după ce prețul de achiziție a gazului natural livrat de gigantul rus Gazprom a crescut pentru luna ianuarie cu circa 190 de dolari SUA. Potrivit lui Spînu, tariful pentru consumatorii finali ar putea fi ajustat în creștere până la 14,6 lei, însă nu există o decizie în acest sens. Ministrul a precizat că tariful va crește dacă prețul de 646 de dolari pentru o mie de metri cubi se va menține și în luna februarie.

Anastasia
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media