Șefa Executivului a încurajat oamenii de afaceri din Azerbaidjan să investească în Republica Moldova

11 octombrie 2022, 17:11 Economie 66
Natalia Gavrilița și oamenii de afaceri din Azerbaidjan .  Sursa: gov.md

Prim-ministra Natalia Gavrilița a încurajat oamenii de afaceri din Azerbaidjan să investească în Republica Moldova, menționând că autoritățile de la Chișinău vor asigura în continuare un climat investițional favorabil și condițiile necesare pentru dezvoltarea unor afaceri de succes și crearea locurilor de muncă, este menționat într-un comunicat emis de Executiv. Îndemnul a fost făcut, astăzi, la Baku, în cadrul întâlnirii oamenilor de afaceri, organizate în scopul identificării unor noi oportunități de colaborare între comunitățile de business din Republica Moldova și Azerbaidjan.

Potrivit comunicatului emis de Guvern, șefa Executivului a subliniat că actualul context regional este plin de provocări și creează probleme reale mediului de afaceri din ambele state, din care motiv este importantă consolidarea eforturilor comune, în mod special în ceea ce ține de valorificarea oportunităților de afaceri.

Prim-ministra a menționat că Republica Moldova rămâne o destinație bună pentru investiții și atrage proiecte din diferite țări, precum Germania, Marea Britanie și SUA, o prioritate fiind și sporirea investițiilor azere în economia națională.

În acest context, Natalia Gavrilița a invitat investitorii azeri să analizeze condițiile avantajoase oferite de Zonele Economice Libere, parcurile industriale și informatice din țara noastră.

„Nu numai țara mea vede în Azerbaidjan un partener puternic și de încredere. Aceasta este o viziune împărtășită de Bruxelles, împreună cu capitalele-cheie ale UE. Guvernul pe care îl conduc vede integrarea europeană ca pe o busolă, care ne ajută să îndeplinim așteptările cetățenilor noștri și ale companiilor care desfășoară afaceri în țara noastră. În acest sens, suntem cu adevărat angajați în reformele care accelerează deja creșterea economică”, a spus Natalia Gavrilița.

Prim-ministra a subliniat că statul are rolul de a facilita activitatea economică, iar Executivul dedică acum resurse semnificative pentru simplificarea sistemului de impozitare, reducerea birocrației, accelerarea transformării digitale, care va face mai concisă interacțiunea dintre cetățeni, companii și instituțiile statului.

„Construim punți digitale între sectorul public și cel privat și menținem contacte strânse cu reprezentanții comunității de afaceri. Încă de la începutul mandatului, am declarat clar că agenda mea de transformare este îndrăzneață - trebuie să construim o economie deschisă, inovatoare, care poate servi și ca platformă de export pentru investitori precum sunteți dumneavoastră”, a opinat Natalia Gavrilița.

În același timp, potrivit prim-ministrei, autoritățile rămân concentrate pe atenuarea consecințelor economice ale războiului din Ucraina. În pofida întreruperii lanțurilor de aprovizionare, inflației în creștere și incertitudinilor legate de securitatea energetică, Republica Moldova are o bază macroeconomică solidă. În 2021, PIB-ul a crescut cu 13,9%, mai mult decât în ​​orice țară din Europa, iar piața de muncă reflectă tendințe pozitive. De asemenea, țara noastră oferă un șir de oportunități în domenii, precum IT, energia verde, comerțul electronic și industria auto - care este cel mai mare segment exportator, se mai arată în comunicat.

„Atunci când optați pentru Republica Moldova, gândiți-vă nu doar ca la o piață mică, cu mai puțin de 3 milioane, ci mai degrabă ca la un punct de acces pe piețele UE, unde produsele care vin din țara mea sunt binevenite și apreciate. Deoarece lucrăm activ pentru a deveni un membru cu drepturi depline al familiei europene, suntem deschiși pentru afaceri pentru toți cei dispuși să exploreze oportunitățile pe care țara mea le are de oferit. Guvernul este angajat pe deplin să încurajeze investitorii și sper că toate planurile pe care le discutăm în aceste zile se vor transforma în noi parteneriate de afaceri”, a subliniat prim-ministra.

Discuțiile au continuat cu o rundă de întrebări - răspunsuri, în cadrul căreia reprezentanții Guvernului au venit cu precizări cu privire la proiectele investiționale în țara noastră. Totodată, a avut loc un schimb de opinii între vinificatorii din Republica Moldova și cei din Azerbaidjan privind experiența acumulată în domeniul vitivinicol.

Totodată, Gavrilița s-a întâlnit cu ministrul Economiei al Republicii Azerbaidjan, Mikayil Jabbarov. Părțile au făcut un schimb de opinii privind dezvoltarea relațiilor comercial-economice moldo-azere, cu accent pe atragerea investiţiilor, creșterea volumului comercial, dar și pe perspectivele de colaborare în domeniul energetic în contextul provocărilor cu care se confruntă țara noastră.

Șefa Executivului a subliniat dinamica pozitivă a relațiilor moldo-azere din ultima perioadă, demonstrată prin fapte și decizii concrete. Natalia Gavrilița a salutat desfășurarea, după o pauză de 10 ani, a Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare economică dintre Republica Moldova și Azerbaidjan, precum și realizarea în practică a înțelegerilor anterioare referitoare la furnizarea fertilizanților pe piața moldovenească și acordarea a 300 de autorizații de transport.

În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 115 întreprinderi azere, cu un volum total de investiții în valoare de 35,7 milioane lei, potrivit datelor publicate de Executiv.

Totodată, volumul comerțului bilateral este în creștere. Țara noastră exportă vin și produse agricole, îmbrăcăminte, încălțăminte și servicii, iar importurile constau din produse energetice și bunuri de larg consum.

Prim-ministra Natalia Gavrilița se află într-o vizită oficială în Republica Azerbaidjan în perioada 10-12 octombrie, în cadrul căreia a avut mai multe întrevederi cu oficiali de rang înalt și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Diana
publicat de:
Diana Severin
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media