Pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru o femeie care a născut prematur acasă și intenționat nu a mers la spital cu nou-născutul, astfel provocând decesul micuțului

4 aprilie 2023, 09:21 Justiție 316
Procuratura Generală.  Sursa: Replica Media

O femeie, în vârstă de 28 de ani, a fost condamnată la trei ani de închisoare, după ce a născut prematur acasă și intenționat nu a mers la spital cu nou născutul său, astfel provocând decesul micuțului. Ea a fost recunoscută vinovată de săvârșirea infracțiunii de lăsare în primejdie care a cauzat decesul victimei (art.163 alin.(2), lit.b) din Codul penal).

Conform învinuirii înaintate, la 20 iunie 2021, inculpata, fiind locatară a unui apartament din sectorul Ciocana al capitalei, a născut un copil, la termenul de 8 luni. Ulterior, în următoarele 4 zile, inculpata, cunoscând cu bună știință că nu s-a aflat la evidența medicului, iar copilul necesita investigații medicale, intenționat nu s-a adresat după ajutorul medical, iar datorită stării de sănătate provocate de nașterea prematură, greutatea scăzută şi dezvoltare slabă, la 24 iunie 2021, nou-născutul a decedat.

Potrivit raportului de expertiză judiciară, medicii a concluzionat, printre altele că „decesul copilului, cel mai probabil putea fi evitat, în cazul că acesta s-ar fi născut într-o unitate medicală specializată”.

Totodată, conform aceluiași raport, în organismul micuțului s-a depistat alcool etilic.

Inculpata și-a recunoscut integral vinovăția de fapta pentru care a fost acuzată. În privința acesteia a fost aplicată măsura preventivă – obligare de a nu părăsi țara, până la rămânerea definitivă a sentinței.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Replica
publicat de:
Replica Media
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media