COVID-19 în România. Secțiile de Terapie Intensivă sunt împinse la limită. 94% dintre cei decedați în ultima zi din cauza COVID erau nevaccinați

3 octombrie 2021, 14:19 România 88
COVID-19 .  Sursa: Getty Images

În ultimele 24 ore, autoritățile au înregistrat 8.682 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). În acest interval de timp au murit 150 de persoane, dintre care 141 erau nevaccinate. La ATI, numărul persoanelor internate cu COVID-19 a crescut la 1440, scrie Digi24.

Până astăzi, 3 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.265.827 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 2.163 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.129.096 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.682 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 218 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.715 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 37.544 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 02.10.2021 (10:00) – 03.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 150 de decese (75 bărbați și 75 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Dintre cele 150 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 la categoria de vârstă 50-59 ani, 44 la categoria de vârstă 60-69 ani, 50 la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 la categoria de vârstă peste 80 ani.

145 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 150 de pacienți decedați, 141 erau nevaccinați și 9 vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 48 și 88 de ani și prezentau comorbidități.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.680.587 de teste RT-PCR și 3.367.945 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.040 de teste RT-PCR (7.706 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.334 la cerere) și 28.035 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 76.997 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.683 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.139 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 180 de persoane.

Diana
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media