Bulgaria nu va negocia un nou contract de livrări de gaze naturale de la Gazprom

20 martie 2022, 10:57 UE 433
Flagul Bulgariei.  Sursa: www.pinterest.com
Bulgaria nu va negocia un nou contract de livrări de gaze naturale cu grupul rus Gazprom, în contextul războiului din Ucraina, şi va analiza livrări alternative şi posibilitatea unor achiziţii comune de gaze la nivelul Uniunii Europene pentru a evita problemele de aprovizionare. Anunțul a fost făcut de vice prim-ministrul Assen Vassilev, informează Bloomberg.

Bulgaria îşi asigură aproape toate necesităţile de gaze naturale printr-un contract pe 10 ani cu Gazprom, care expiră la sfârşitul anului 2022.

Timp de mai mulţi ani autorităţile de la Sofia au întârziat proiectele menite să diversifice sursele de aprovizionare, inclusiv un interconector cu Grecia şi extinderea singurei facilităţi de depozitare de gaze. Acum guvernul bulgar vrea să accelereze ambele proiecte pe fondul temerilor că războiul din Ucraina ar putea provoca perturbări.

„În această situație, nu există nicio posibilitate să fie discuții cu Gazprom”, a declarat Vassilev la radioul public BNR. „Am purtat discuții atât cu Grecia, cât și cu Turcia” pentru a folosi infrastructura existentă pentru aprovizionarea cu GNL și pentru a crește livrările din Azerbaidjan, cu care țara are un contract, a spus Vassilev.

Guvernul speră să aibă un mecanism comun al UE privind aprovizionarea până la sfârșitul verii, ceea ce va permite blocului să negocieze la prețuri mai bune, a spus el.

Războiul din Ucraina a forțat deja UE să-și redefinească politica energetică și să reducă dependența de Rusia, cel mai mare furnizor de energie. Comisia Europeană a prezentat săptămâna trecută un plan de înlocuire a aproape două treimi din importurile de gaze rusești în acest an și să elimene complet dependența de toţi combustibilii fosili furnizaţi de Rusia până în 20227.

Și Polonia va renunța la gazele rusești din 2023. Termenul contractului pe termen lung dintre Polonia și Rusia pentru achiziționarea de gaze se încheie în decembrie 2022 și nu vor exista noi tranzacții cu Federația Rusă. Anunțul a fost făcut săptămâna trecută de Piotr Naimsky, comisarul guvernului polonez pentru infrastructura energetică strategică.

Potrivit acestuia, gazul rusesc reprezintă o mare parte a importurilor Poloniei, dar compania de stat PGNiG îl poate înlocui.
Diana
publicat de:
Diana Severin
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media