VIDEO/ Trei bărbați ucraineni au fost depistați în trafic, după ce au intrat ilegal în R. Moldova

7 februarie 2023, 11:31 Societate 86
Trei bărbați ucraineni au fost depistați în trafic, după ce au intrat ilegal în R. Moldova.  Sursa: Poliția de Frontieră

Doi conaționali sunt documentați pentru organizarea migrației ilegale, după ce și-au asumat rolul de călăuze pentru trei bărbați ucraineni care au traversat clandestin frontiera de stat. Persoanele au fost depistate ca urmare a valorificării unei informații operative.

Acum o zi, acționând pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților transfrontaliere, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Valea Perjei a oprit în trafic un mijloc de transport, în care se aflau cinci persoane. Au fost legitimați doi cetățeni ai Republicii Moldova și trei cetățeni ucraineni.

Din cercetările preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei trei bărbați din Ucraina au ajuns în mod fraudulos în Republica Moldova, iar conaționalii i-ar fi preluat din apropierea frontierei de stat.

În cadrul documentării cazului, cetățenii ucraineni au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova.


Ofițerii de investigație ai Direcției regionale Sud continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de organizare a migrației ilegale.

Diana
publicat de:
Diana Severin
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media