De menționat că, acum doi ani, socialistulVasile Bolea s-a adresat la ANI prin care a cerut verificarea averii Maiei Sandu, argumentând cheltuielile lunare ale actualei președinte ar fi cu mult mai mare decât cele anunțate în spațiul public.
„După ce câțiva ani spunea că a trăit din rezervele din conturile bancare de peste hotare, acum Maia Sandu a revenit la această poveste fără de sfârșit. Totuși, am făcut o comparație a sumelor declarate oficial de către Maia Sandu și afirmația că cheltuie doar 5-6 mii de lei pe lună. Diferența este de 6-7 ori, iar aceasta trebuie să fie deja explicat și la Agenția Națională de Integritate”, spunea în 2020 Bolea.
Astfel, în urma verificării, ANI nu a constatat încălcarea regimului juridic de declarare a averii sau diferenţe dintre veniturile şi cheltuielile admise de preşedinta Maia Sandu.
