Ministrul de externe al Turciei susține că Rusia şi Ucraina se apropie de un acord: Există speranţe pentru o încetare a focului dacă cele două părţi nu vor da înapoi de la progresele obţinute în negocieri

20 martie 2022, 14:43 Ucraina 1084
Ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu.  Sursa: Reuters

Ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, a declarat într-un interviu că Rusia şi Ucraina se apropie de un acord pe subiecte „critice". Oficialul turc a mai spus că există speranţe pentru o încetare a focului dacă cele două părţi nu vor da înapoi de la progresele obţinute în negocierile de până acum, informează Reuters.

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, şi cel ucrainean, Dmitro Kuleba, s-au întâlnit în această lună în Antalia (Turcia), pentru o discuţie la care a fost prezent şi Mevlut Cavusoglu, dar care nu a produs rezultate concrete, scrie Reuters preluat de Digi24.

Însă Cavusoglu, care s-a deplasat de asemenea în Rusia şi Ucraina săptămâna trecută pentru a se întâlni separat cu Lavrov şi Kuleba, afirmă, într-un interviu pentru cotidianul turc Hurriyet, că a existat 'o apropiere a poziţiilor ambelor părţi pe subiecte importante, subiecte critice'.

„Putem spune că avem speranţe pentru o încetare a focului dacă părţile nu fac un pas înapoi de la poziţiile actuale”, a spus ministrul turc, fără a da alte explicaţii.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin, vorbind la televiziunea Al Jazeera, a afirmat că cele două părţi îşi apropie poziţiile în patru probleme cheie: cererea Rusiei ca Ucraina să renunţe la aspiraţia de aderare la NATO, demilitarizarea Ucrainei, 'denazificarea' la care se referă Rusia, şi protejarea limbii ruse în Ucraina.

Kievul şi Moscova au vorbit despre unele progrese la negocierile de săptămâna trecută spre o formulă politică ce ar garanta securitatea Ucrainei, în condiţiile în care ţara ar rămâne în afara NATO, deşi părţile s-au acuzat reciproc de tărăgănarea discuţiilor.

Potrivit lui Kalin, o încetare permanentă a focului nu poate veni decât în urma unei întâlniri între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Vladimir Zelenskiy, mai scrie Reuters.

Cu câteva zile în urmă, șeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian a acuzat joi Rusia că „se preface că negociază” un armistiţiu în Ucraina, lăsând în acelaşi timp în continuare „armele să vorbească”, informează Reuters.

La fel ca în Alep (Siria) sau Groznîi (Cecenia), „logica rusă (...) se bazează pe tripticul obişnuit: bombardamente fără discernământ, aşa-zise „coridoare” umanitare concepute pentru a acuza apoi adversarul că nu le respectă şi negocieri fără alt obiectiv decât cel de a se preface că negociază”, a declarat Le Drian.

Mai mult, preşedintele ucrainean Vladimir Zelenskiy a lansat sâmbătă un apel Moscovei, afirmând că este „timpul” să discutam despre „pace şi securitate”, deoarece în caz contrar consecinţele pentru Rusia vor fi resimţite mai multe generaţii.

Diana
publicat de:
Diana Severin
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media