Statele Unite vor anunţa marţi „o descoperire ştiinţifică majoră” în domeniul fuziunii nucleare

12 decembrie 2022, 11:33 SUA 521
Camera cu laserele NIF de la Laboratorul Naţional Lawrence Livermore (LLNL) .  Sursa: Jason Laurea/LLNL

Departamentul american al Energiei se pregăteşte să anunţe în această săptămână „o descoperire ştiinţifică majoră” în domeniul fuziunii nucleare. Cotidianul britanic Financial Times (FT) raportase duminică într-un articol că oameni de ştiinţă de la Laboratorul Naţional Lawrence Livermore (LLNL), situat în California, au obţinut recent „un câştig net de energie” la un reactor experimental cu fuziune nucleară, transmite Agerpres.

Ar fi pentru prima dată când cercetătorii reuşesc să producă mai multă energie într-o reacţie de fuziune - precum cea care se produce în Soare - decât cantitatea de energie consumată în cursul acestui proces, ceea ce ar reprezenta o descoperire importantă în domeniul cercetărilor care privesc obţinerea unei surse de energie fără carbon.

Invitaţi să comenteze articolul publicat în FT, purtătorii de cuvânt ai Departamentului Energiei şi laboratorului LLNL au dezvăluit pentru AFP că secretarul american pentru Energie, Jennifer Granholm, va organiza marţi un eveniment în cadrul căruia „va anunţa o descoperire ştiinţifică majoră”.

Purtătorul de cuvânt al LLNL a adăugat că „o analiză este încă în curs de desfăşurare”.

„Aşteptăm cu nerăbdare să dezvăluim mai multe informaţii marţi, când acest proces va fi terminat”, a adăugat aceeaşi sursă.

Reacţia de fuziune care a produs un câştig net de energie de 120% s-a produs în decursul ultimelor două săptămâni, a raportat FT, citând trei persoane care au cunoştinţă despre rezultatele preliminare ale experimentului.

Fuziunea nucleară este considerată de susţinătorii ei drept o energie a viitorului, în special pentru că ea nu produce gaze cu efect de seră şi pentru că elimină foarte puţine produse reziduale.

„Dacă această descoperire este reală, ea va putea schimba regulile de joc pentru planeta noastră”, a scris pe Twitter Ted Lieu, membru al Congresului din California, după publicarea acelui articol în FT.

Fuziunea diferă de fisiune, tehnica utilizată în centralele nucleare actuale şi care constă în spargerea legăturilor dintre nuclee atomice grele pentru a recupera apoi energie.

Fuziunea este procesul invers: se combină două nuclee atomice uşoare pentru a crea unul greu. În cazul de faţă, doi izotopi ai hidrogenului, dând naştere unor atomi de heliu.

Instalaţiile de la LLNL sunt compuse din aproape 200 de lasere de mărimea a trei terenuri de fotbal, care ţintesc un punct minuscul, spre care trimit niveluri înalte de energie, pentru a iniţia o reacţie de fuziune, menționează sursa citată.

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media