Șefa și managera de vânzări a unei companii de turism, trimise pe banca acuzaților. Ar fi înșelat peste 100 de clienți cu milioane de lei

24 noiembrie 2022, 13:21 Justiție 140
Turism.  Sursa: thestreet.com

Două femei, directoarea și managera de vânzări a unei companii de turism din Chișinău, învinuite într-un dosar de escrocherie după ce ar fi prejudiciat peste 100 de clienți cu peste 4,6 milioane de lei, vor apărea pe banca acuzaților. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu ofițerii INI și DGUP din cadrul Poliției, au finalizat urmărirea penală în acest caz.

Cele două învinuite au vârste de 55 și 32 de ani și sunt domiciliate în Chișinău. Potrivit Codului penal, escrocheria comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Dosarul de investigare a celor două femei a fost transmis în conducerea PCCOCS la sfârșitul lui 2021, iar în februarie 2022, oamenii legii anunțau despre opt percheziții pe acest caz.

În urma investigațiilor care au urmat, a fost totalizat numărul clienților înșelați și sumele de bani de care au fost privați, precum și au fost formulate învinuirile prezentate de către procurori celor două femei.

Schema a funcționat din 2019, atunci când clienții erau ademeniți prin prețuri atractive și destinații exotice. Ulterior, compania invoca diverse motive ca să nu le ofere călătoria și sejurul turistic promis, inclusiv pandemia, diverse erori tehnice sau că banii transferați nu ar fi fost primiți.

În 2021, însă, clienții înșelați au început să depună plângeri, iar de curând, compania și-a sistat activitatea.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, asupra bunurilor învinuitelor au fost aplicate sechestre, în sumă de peste 2,2 milioane lei – automobile și încăperile locative și nelocative deținute de comun cu alte persoane. Urmează ca dosarul să fie trimis în judecată, pentru examinarea în fond a cauzei penale, timp în care persoanele vizate se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Anastasia
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media