Colonelul care îi căra „servieta nucleară” lui Putin, găsit împușcat în cap în propria bucătărie

23 iunie 2022, 16:58 Rusia 7602
Vadim Zimin.  Sursa: Captura Twitter

Vadim Zimin, un colonel care obișnuia să poarte servieta cu codurile nucleare ale lui Vladimir Putin, a fost găsit împușcat în locuința sa de lângă Moscova. El se află în prezent la terapie intensivă, scrie Kyiv Post.

Colonel în retragere al Serviciului Federal de Securitate (FSB), Zimin, în vârstă de 53 de ani, era responsabil de transportul servietei care îl însoțește întotdeauna pe președintele Rusiei.

El a îndeplinit această funcție încă de când fostul său șef, Boris Elțîn, era liderul Federației Ruse.

Se crede că „servieta secretă" conține aparatul de lansare a rachetelor nucleare strategice ale Kremlinului, printr-un cod cheie personalizat și este sub supraveghere 24 de ore din 24 și 7 zile din 7.

Zimin a fost văzut în trecut cu „valiza nucleară” alături de Putin, iar prezența servietei este considerată ca o amenințare simbolică la adresa Occidentului.

Zimin a fost găsit în bucătăria apartamentului său din Krasnogorsk, regiunea Moscova, în seara zilei de miercuri, 22 iunie.

Presa rusă de stat a relatat că oficialul „a încercat să se sinucidă" și a fost descoperit de fratele său „într-o baltă de sânge".

Zimin ar fi suferit o rană prin împușcare la cap, iar în apropiere a fost găsit un pistol pneumatic Izh 79-9TM.

Incidentul are loc după ce recent s-a anunțat că Zimin va fi cercetat penal pentru luare de mită, iar colonelul a fost plasat în arest la domiciliu.

Zimin neagă acuzațiile de luare de mită care i se aduc, legate de noua sa funcție în cadrul serviciului vamal.

Incidentul a stârnit suspiciuni în presa internațională, după o serie de incidente misterioase și decese misterioase în care au fost implicați oficiali ruși de rang înalt și oameni de afaceri legați de Putin.

Prezumţia de nevinovăţie este un principiu fundamental, garantat de Constituţia Republicii Moldova, care prevede că „orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”.(Constituţia Republicii Moldova, art.21)
Anatol
publicat de:
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media