Potrivit Curții de Conturi, misiunea de audit a fost inițiată la data de 10 ianuarie curent, după promulgarea Legii nr. 244 din 24.12.2021.
Auditul are drept scop verificarea conformități cheltuielilor și investițiilor capitale la întreprinderile de gaze naturale cărora le-au fost impuse obligații de serviciu public, precum și la întreprinderile înrudite, astfel cum sunt definite în Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale.
Entitatea principală este S.A. Moldovagaz. În context, astăzi, 11 ianuarie, la sediul entității auditate a avut loc ședința de inițiere a misiunii de audit, cu participarea echipei de audit și membrilor CCRM, responsabili de audit.
Auditul este realizat în conformitate cu Programul de audit al CCRM pe anul 2022, în strictă concordanță cu Standardele internaționale ale organizației de profil INTOSAI, precizează un comunicat al instituției.
Amintim că președinta Maia Sandu a semnat luni, 10 ianuarie, decretul privind efectuarea auditului public extern în domeniul gazelor natural, în vederea obținerii asigurărilor că activitățile și tranzacțiile financiare sunt în deplină conformitate cu prevederile legale aplicabile.
Indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, entitățile auditate vor fi obligate să admită neîngrădit aflarea auditorilor publici pe teritoriul lor și să asigure accesul direct și liber, în timp util, la informațiile digitalizate, la bazele de date necesare exercitării corespunzătoare a misiunii de audit.
Raportul de audit urmează a fi prezentat până la 30 noiembrie 2022.
