La competiție s-au înscris 52 de vinării din țară cu peste 200 de mostre de vinuri produse din soiuri autohtone, (Fetească Albă, Fetească Regală, Rară Neagră, Fetească Neagră), din soiuri noi de selecție moldovenească (Viorica, Alb de Onițcani, Riton), cupaje obținute prin asamblarea cu soiuri europene, dar și băuturi alcoolice de origine vitivinicolă sau distilate de vin. Vinurile vor fi evaluate de 20 de jurați, experți naționali și internaționali care provin din opt țări (Franța, România, Marea Britanie, Bulgaria, Cehia, Slovacia și Polonia). Concursul se va desfășura în conformitate cu normele riguroase ale regulamentelor Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV).
Mostrele prezentate spre jurizare vor fi grupate în 5 categorii, conform regulamentului O.I.V: vinuri albe liniştite; vinuri roşii şi roze liniştite; vinuri efervescente albe, roşii şi roze; vinuri alcoolizate şi aromatizate; băuturi spirtoase.
Conform regulamentului OIV, doar 30% din numărul total de probe participante la concurs vor fi apreciate cu medalii, iar cele mai bune mostre de vinuri, care vor acumula peste 92 de puncte, vor avea șansa să obțină Medalia de Aur.
Vinurile participante la concurs vor fi evaluate de experți străini și locali, grupați în comisii specializate de până la 5 persoane. Zilnic, jurații vor degusta până la 50 de probe/zi de vinuri şi până la 30 de probe/zi de băuturi spirtoase, iar rezultatele sesiunii vor fi colectate și centralizate cu ajutorul unui sistem informațional automatizat.
Din juriul concursului vor face parte:
Câștigătorii concursului vor fi premiați cu diplome, în data de pe 1 octombrie, în cadrul ceremoniei de inaugurare oficială a Zilei Naționale a Vinului. Timp de două zile, vinurile medaliate vor putea fi degustate, la standul Oficiului Național al Viei și Vinului.
Concursul „Vinul Moldovei 2022” se va desfășura pe 29-30 septembrie și este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului cu suportul partenerului strategic – USAID.
