Capul grupului infracțional a cărui tentativă de contrabandă cu peste un kilogram de aur din SUA a fost deconspirată în luna martie, a fost reținut

3 octombrie 2022, 12:51 Justiție 1370
PCCOCS, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.  Sursa: Replica Media
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Serviciul Vamal, au reținut organizatorul grupului criminal organizat, care în martie 2022 a încercat să introducă în țară peste un kilogram de aur, din Statele Unite ale Americii.

Bărbatul are vârsta de 45 de ani și este originar din Ungheni. Acesta a fost anunțat în căutare din anul 2012, fără ca să aibă acte de identitate din anul 1998 și folosea alte date privind identitatea sa, iar infracțiunile le comitea prin persoane interpuse.

Acesta are la activ șase dosare penale, în care era anunțat în căutare, pe întreg teritoriul țării și două sentințe de condamnare pentru escrocherie și delapidări, care cumulat constituie un termen de 16 ani închisoare, spre executare în penitenciar de tip închis.

Procurorii PCCOCS urmează să-i formuleze învinuirea, să i-o prezinte și să depună demersul de aplicare a arestului preventiv pentru tentativă de contrabandă în privința acestuia.

Investigațiile continuă, pentru elucidarea altor aspecte ale acestei infracțiuni, în vederea trimiterii dosarului în judecată, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Patru persoane, printre care și un inspector vamal din Chișinău, au fost reținute în luna martie 2022, de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în colaborare cu Serviciul Vamal, fiind bănuite de tentativă de contrabandă cu aur. Este vorba de o canitate de peste un kilogram de aur cu valoarea de peste un milion de lei, comandat din Statele Unite ale Americii.

Potrivit unui comunicat al PCCOCS, oamenii legii au efectuat perheziții pe acest caz la 9 martie, în urma cărora au fost reținute patru persoane, dintre care un inspector al unui post vamal din Chișinău.

Bănuiții au vârste cuprinse între 25 și 50 de ani și sunt din Chișinău și Ialoveni. Cei patru au încercat introducerea în mod fraudulos, prin intermediul coletelor poștale, a lingourilor de aur și granulelor în cantitate totală de 1024 grame, cu puritatea de 99,99%. Marfa fusese comandată pe internet, din Statele Unite ale Americii.


Diana
publicat de:
Diana Severin
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media