Clădirea Circului și cea a Procuraturii Generale, printre edificiile cultural-istorice ce vor deveni parte a patrimoniului cultural național

19 mai 2022, 13:50 Cultură 99
Circul din Chișinău.  Sursa: Wikipedia

Legislativul a adoptat, în ședința de astăzi, hotărârea privind atribuirea statutului de monument mai multor edificii cultural-istorice. Documentul are drept scop păstrarea autenticității și punerea în valoare a bunurilor cultural-istorice în calitate de elemente ale patrimoniului cultural național.

Printre edificiile care vor fi incluse în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat sunt clădirea Circului din Chișinău și cea a fostului sediu al Ministerului Alimentației Publice (actualmente, sediul Procuraturii Generale), clădirea cu parc a Maternității nr. 2 și schitul rupestru „Peștera lui Bechir” din municipiul Soroca.

Aceste bunuri cultural-istorice au fost evaluate ca monumente de valoare excepțională după criteriile raritate, unicitate, valoare arhitectural-urbanistică și morală.

Totodată, Registrul monumentelor va fi actualizat, prin corectarea erorilor identificate în rezultatul inventarierii unei părți din fondul arhitectural-istoric al municipiului Chișinău, efectuate în anul 2020.

Proiectul de hotărâre privind modificarea Registrului monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat a fost susținut cu 75 de voturi ale deputaților.

Alina
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media